”Este o zonă în care nu s-au produs cutremure decât foarte rar și cu magnitudini mici”, a declarat directorul general al Institutului Național pentru Fizica Pământului marți după-amiază, după ce Oltenia a fost zguduită de un cutremur de 5,7 pe Richter.
Luni, tot în Oltenia, a fost un cutremur de 5,2 grade.
”Este o surpriză că zona s-a activat”, a declarat directorul INFP, inginerul Constantin Ionescu, în cadrul conferinței de presă susținute alături de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, și de șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Dan Paul Iamandi.
Istoricul zonei
Ionescu a explicat că au mai fost cutremure în regiune în trecut, însă mici.
”Cel mai mare a fost în 1943, de 5 grade. În anii 1963-1964, un cutremur de 4,5. Apoi, în 1910 și cu vreo 50 de ani mai devreme, 1850-1860, au fost cutremure în jur de 4 grade”, a spus directotrul INFP.
Ionescu a precizat că în cazul cutremurelor de luni și de marți din Oltenia, vorbim de ”un tandem de cutremure, cel de marți nu a fost o replică a celui de luni”.
Doi răniți ușor
Cutremurul de marți, cu magnitudinea de 5,7, s-a produs la ora 15.16, în Gorj, în apropierea zonei în care s-a produs și cutremurul de luni, 13 februarie, care a avut o magnitudine de 5,2 și a fost resimțit în mai multe orașe din Oltenia.
La Tg. Jiu sunt și doi răniți ușor. „Nu avem victime și nu avem efecte grave, asta e important”, a spus Raed Arafat, care a declarat că vor fi făcute evaluări în fiecare județ afectat de cutremurul de azi.
Citește și
Povestea celei mai tulburătoare imagini din Turcia: ”Fă-i o poză copilului meu”