--> -->

Confesiunile tulburătoare ale lui Toni Grecu: ”Sunt obraznic, dar e stilul românesc de a ascunde sub preș”

Toni Grecu, fondatorul grupului ”Divertis”, a vorbit la B1 TV despre coșmarul prin care a trecut la sfârșitul lunii ianuarie, atunci când s-a numărat printre pacienții cu COVID-19 internați în Pavilionul V de la Institutul ”Matei Balș”, care a fost cuprins de incendiu.

Întrebat de ce crede că până acum nu există un raport concludent nici în legătură cu incendiul din 29 ianuarie, nici despre cel de anul trecut de la Spitalul din Piatra Neamț, Toni Grecu a răspuns: ”Nu știu cât poate să dureze un raport. Probabil că trebuie să dureze atât cât este cazul, ca să dau un răspuns evaziv și ușor obraznic, dar foarte specific stilului românesc de a ascunde sub preș lucruri care nu convin. Anchetatorii probabil că au descoperit lucruri ce nu sunt foarte confortabile pentru anumite persoane, anumite instituții. Raportul s-a făcut și se corectează”.

”Eu, față de Spitalul Matei Balș am o atitudine pozitivă pentru că eu am fost foarte bine îngrijit acolo. Despre incendiul ăsta, punctual, nu știu ce să spun. Pot să spun doar atât, că a fost un coșmar, pentru mine și pentru alți oameni care au avut neșansa să fie evacuați, dimineața, la ora 5, sculați din pat, în condiții de sănătate extrem de precare.

Această neșansă… nu ai ce să spui despre asta, e destinul. Să căutăm vinovați? Nu e treaba mea, e treaba instituțiilor statului, dar, repet, Institutul «Matei Balș», din punctul de vedere al modului în care s-a ocupat de oameni, eu nu am observații de făcut, decât să zic că oamenii ăia s-au ocupat foarte bine de mine și de tratamentul pe care mi l-au dat. N-am decât să le mulțumesc. Incendiul este alt capitol”, a mai spus Toni Grecu.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus, în prealabil, că rapoartele referitoare la cele două incendii consemnează mai multe nereguli.

”Filmul, pe care l-am trăit eu, în dimineața cu pricina, la ora cinci, când ușa salonului s-a izbit de perete, a intrat o asistentă fără combinezon și fără atașamentul specific pentru zona de COVID-19, a venit doamna speriată, a intrat repede, a deschis geamul, probabil ca să se evacueze surplusul de oxigen din salon.

Eram două persoane, un pat era liber. Eram eu și încă un domn și ne-a spus: „Treziți-vă, stați la marginea patului pentru că a luat foc spitalul!” Mă trezesc din somn, eram complet buimac, auzeam o sirenă și pe geam, cu coada ochiului, am văzut valuri de fum care se înălțau prin fața geamului. Nu îmi dădeam seama, eu eram dependent de oxigen în momentul acela, abia puteam să mă ridic să merg până la chiuvetă. Eram în plin tratament și în plină boală.

Nu am intrat în panică. Am conștientizat situația și am stat la marginea patului, cu masca de oxigen pe față. M-am cuplat la butelie. M-am decuplat de la sursa de oxigen statică, de pe perete și m-am cuplat la butelie știind că va urma evacuarea”, a povestit Toni Grecu.

”Am plecat la comanda acum ieșim. Doamna asistentă mi-a luat butelia și m-a ajutat să cobor două etaje și am ajuns la ușa care dădea în curtea spitalului. Nu vă spun ce complicat este să cobori treptele la două etaje. A fost o chestie foarte sufocantă”, a mărturisit actorul.

”Curtea era ocupată de mașinile de pompieri. Salvările care trebuiau să ne ducă la alte spitale, erau în partea cealaltă a curții, la o distanță peste 100 de metri. Repet, bolnavii respectivi, erau în imposibilitatea de a face drumul acesta. Era ceva foarte greu. A fost un infern. Am făcut drumul acesta, după vreo 5-7 minute a venit un paramedic și a spus: ”Acum mergem la salvare că ardem ca șobolanii”.

În dreapta mea era spitalul și vedeam la etajul 1 cum patru saloane ardeau și ieșeau valurile de fum, care se înălțau spre cer. În zona în care nu ardeu, erau bolnavii în balcon, așteptând să le zică cineva ce să facă. Un pompier încerca să ajungă la ei, dar avea scara prea scurtă. Oamenii nu puteau să sară balustrada”, a mai adăugat actorul.

Citește și

Traian Băsescu spune că vaccinul se testează acum pe populație: ”Nu acoperă și acele tulpini”