Wave Resort

Confesiunea lui Leon Dănăilă: ”Am plecat de acasă la cerșit, așa mi-am salvat familia”

Neurochirurgul Leon Dănăilă, 88 de ani la începutul lunii iulie, a fost invitatul special al ultimului podcast ”Fain și simplu” al lui Mihai Morar.

Printre poveștile celebrului medic, el și-a dezvăluit propria filosofie: ”Bucuria mea cea mare e fericirea bolnavilor. A venit unul paralizat, aproape în comă și a plecat pe picioarele lui peste două săptămâni. Iisus Hristos a vindecat ologul, iar acesta i-a mulțumit, spunându-i: ”Doamne, m-ai făcut bine”. Iisus i-a replicat: ”Nu eu, credința ta te-a vindecat”. Când operezi, credința are un rol important, să ai încredere în ceea ce faci. Dacă ai un moment dificil, te ajută să te gândești la Dumnezeu. Einstein a spus că viteza luminii nu poate fi depășită de nimic, dar cu gândul te poți duce unde vrei.

Leon Dănăilă a rememorat momente ale adolescenței sale, seceta din 1946 și foametea din 1947. Puștiul din Darabani (Botoșani) a fost obligat să se hrănească, astfel că a apelat la o decizie extremă. ”M-am dus la cerșit pe malul Prutului. Unii mâncau coajă de copac. Mureau câte zece pe zi. Îmi aruncau câte o bucată de mămăligă pe geam, am salvat familia mea cu munca de cerșit. Alții mă înjurau sau mă dădeau afară din curte.

Cerșitul e foarte greu, dar am salvat familia cu bucățelele de pâine aruncate, ca să treacă de perioada agresivă. Se murea efectiv de foame. Țin minte că două-trei cadavre au dispărut. Le mâncau! Nu le-au mai găsit niciodată. Oamenii crăpau de foame, nu aveau de unde să-și ia proteine. Mergeam la 20-30 de kilometri pe malul Prutului, dormeam în pădure, pe frunze. Nu exista niciun animal în pădure, nu exista apă, nu erau furnici.

Eu fiind mai solid, nu mi s-a părut greu, nu m-a afectat. Soția mi-a murit de 15 ani, dar nu țin un regim special, mă hrănesc cu ce am. Frica scade mult imunitatea, mie nu mi-a fost teamă niciodată. Nici în această pandemie nu am avut frică”, a mărturisit neurochirurgul.

A scris 58 de cărți și sute de articole, pe lângă multiplele intervenții chirurgicale. Leon Dănăilă continuă să aibă de jumătate de secol aceeași rutină. ”Mă culc la ora 8-9 seara, mă trezesc la ora 3 dimineața. Am această rutină de când am venit la Neurochirurgie, în 1961. Nu țin post, mai mă trezesc noaptea să mănânc ceva, puțin.

Consum și alcool, ocazional, câte un pahar de vișinată, nu sunt ușă de biserică. Și citesc în continuare, e foarte important pentru creier. Trebuie să dormi 6-7 ore pentru activitatea normală a creierului, altfel acesta obosește. Creierul are 2 la sută din greutatea corpului, dar consumă 20 la sută din energia corpului”, a spus medicul.

Citește și

ROMÂNIA FRUMOASĂ Ce puteți face în Noaptea Muzeelor