--> -->

Conducerea l-a anunțat pe Burcă: „A fost activată”

Ovidiu Burcă a preluat echipa înainte de startul sezonului, dar într-o situație critică, atunci când mulți vedeau, sau își doreau, haita în al treilea eșalon fotbalistic al României!

Primul obiectiv bifat

După un start nefast de campionat, cu 5 înfrângeri în 7 etape, tehnicianul de 43 de ani a reușit să redreseze situația și să ducă echipa în play-off, acum fiind și la barajul de promovare cu FC Argeș, prima partidă fiind luni, pe Arena Națională, de la ora 20:00.

Ovidiu Burcă și-a îndeplinit obiectivul stabilit în momentul în care a semnat contractul cu Dinamo, acela de a se califica în play-off și prin asta a fost prelungit automat angajamentul lui cu Dinamo.

Informația a fost transmisă în cadrul emisiunii ”Dinamo 7/9” de la Playsport de către administratorul special al clubului Dinamo, Vlad Iacob:

”Clauza de prelungire a contractuliu lui Ovidiu a fost activată când clubul a ajuns în play-off. Contractul a fost prelungit când și-a îndeplinit obiectivul de la începutul sezonului, îndeplinit.”, a transmis administratorul special al clubului.

Ce spune Burcă despre baraj: „Nu e teamă”

”Am început să le fac analiza. Au niște jucători foarte buni. Mă surprinde că o echipă cu un lot atât de bun va juca baraj pentru menținerea în Superliga. La nivel individual e o echipă foarte puternică. Au fost și probleme, cu schimbări de antrenori, e un club cu presiune mare. Din punct de vedere valoric, e un lot foarte bun. Sunt sigur că multe echipe le dau târcoale unor jucători de acolo. Am încredere în echipa mea. Ce am spus nu denotă teamă, am încredere că vom face două meciuri foarte bune.

Odată cu venirea lui Vintilă, lucrurile s-au așezat (n.red la FC Argeș). E o experiență pe care o acumulezi (n.red. despre perioada în care Vintilă a fost antrenorul FCSB-ului). În mediul acela complicat, a avut multe lucruri de învățat. Ajungi să te lupți cu adversari puternici, lucrezi cu jucători cu calitate.

Când întâlnești o echipă de Superligă, e diferență. Grupul ăsta de jucători a trecut prin multe, am creat o stare de spirit extraordinară. Am reușit să ajungem la baraj și am foarte mare încredere. Avem entuziasm, jucăm la Dinamo, teama nu trebuie să existe în vocabularul niciunui jucător. Vom face două meciuri foarte bune”, a spus Ovidiu Burcă.

Citește și

Cătălin Botezatu comentează ținutele purtate de Smiley și Gina Pistol la nuntă: „Îi caracterizează”