Condamnare cu executare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu: ”O blestem”

Vești teribile astăzi pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Elena Udrea şi Ioana Băsescu și-au aflat, marți, sentința în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Fostul ministru al Turismului a primit o condamnare la 8 ani cu executare, iar fiica fostului președinte a primit 5 ani, tot cu executare. Decizia magistraților nu este definitivă.

Elena Udrea a reacționat în termeni duri după ce a fost condamnată în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Mai exact, fostul ministru al Turismului nu s-a sfiit să o acuze pe judecătoare că a pronunțat această sentință ”la comandă”, din dorința de a se răzbuna pe Traian Băsescu.

”Această femeie (.n.r. se referă la judecător) a ținut să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații din acest dosar. Nu pot să cred că are ceva personal pe mine. O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei. Am omorât pe cineva? Cum să dai opt ani pentru așa ceva? E o aberație ce s-a întâmplat astăzi”, a spus Elena Udrea la Antena 3.

“Nu am vorbit încă cu doamna Udrea. Am susţinut în faţa instanţei că acuzaţiile sunt absurde. Acum nu pot să spun altceva decât că această hotărâre judecătorească este una absurdă. Motivarea sumară pe care a făcut-o în şedinţă publică este ieşită din limitele legii. Sigur că vom declara apel şi să sperăm că la ÎCCJ lucrurile vor fi puse în ordine şi în lege” , a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată, marți, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită și spălare a banilor privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

Fostul ministru a primit mai multe pedepse cu închisoarea între 3 şi 6 ani pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Instanța le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani de închisoare, a fost adăugat un spor. Astfel, în final a rezultat o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare.

La primul termen din proces, procurorul DNA ceruse pentru Elena Udrea o pedeapsă de până la 12 ani.

În același dosar a primit o condamnare și fiica fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu. Aceasta a primit 5 ani de închisoare cu executare pentru trei fapte de corupție.

Aceasta a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani. Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani de închisoare cu executare.

Citește și

Un fotbalist de Liga 1 visează la granzii României: ”Un progres”