Claudiu Niculescu, reloaded: ”E atacant”

Claudiu Niculescu este antrenor la Concordia Chiajna și mulți suporteri care l-au văzut jucând ca fotbalist și-ar mai dori să-i calce cineva pe urme. Iar acest lucru este acum posibil.

David Niculescu, fiul lui Clau-gol, joacă fotbal de mic și are același post ca tatăl său. Diana Munteanu, mama sa, a povestit cum se descurcă băiatul de 12 ani.

”Mama mi-a zis să-l duc pe David la fotbal. L-am dus să facă un pic de mișcare, se mai disciplinează. Și uite-mă că tot n-am scăpat nici în ziua de azi.

Sunt foarte liniștită la meciurile lui. Se desfășoară alții destul. Sunt liniștită și pentru că știu că lui David nu-i place deloc să mă audă. O singură dată când era și el mititel am zis și eu „Haide, David!”, să mă bucur, și mi-a făcut semn. Am zis ok, gata, de azi înainte tac.

Eu nu mă pot pronunța dacă e talentat, din ce zice lumea, o avea ceva în genă. Nu cred că resimte vreo presiune, nu înțelege încă. Probabil așteptările vor fi în sensul ăsta, vor fi comparații. Dar nu știu dacă va fi de nivelul tatălui lui. Băieții îi mai zic de tatăl lui, dar nu mă pricep să spun. E atacant, asta îi place să facă. Poți să-i iei orice, dar nu fotbalul. Eu consider totuși că școala e cea mai importantă”, a spus fosta soție a lui Claudiu Niculescu.

Citește și:

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, credință în capodopera arhitecturală din inima Iașului