Ciprian Deac este ferm: ”Toți să-și asume pierderi”

La CFR Cluj încă nu se umblă la salarii! Aceasta este vestea pozitivă pentru elevii lui Dan Petrescu, cel puțin pe moment. Nu s-a luat încă o decizie definitivă, însă, spre deosebire de FCSB, unde Gigi Becali i-a amenințat pe jucători dacă nu vor fi de acord cu înjumătățirea remunerațiilor, ardelenii sunt bine.

Cel puțin și luna viitoare, apoi nu se știe cât va mai dura starea de urgență la nivelul țării. Ciprian Deac, unul dintre liderii campioanei, a declarat în această seară la DigiSport:

”Nu vorbesc eu acum de procente, nu sunt în măsură. Cred că fiecare ar trebuie să discute cu cei din conducere, probabil, vor fi convorbiri în acest sens. Dar e posibil să se ajungă și la tăieri salariale, nu știu ce să zic, până la urmă toti vor trebuie să-și asume niște pierderi”.

Conducerea grupării din Gruia vrea să-i țină pe jucători conectați la miza campionatului, chiar dacă nu se știe dacă se va mai relua, de aceea a evitat să creeze premisele unei implozii la nivelul lotului.

Referitor la posibilitatea ca ardelenii să câștige al treilea titlu la rând, de această dată la ”masa verde”, internaționalul român a precizat:

”Am muncit pentru acest campionat, nu e ca și cum am fi fost doar două-trei etape pe locul 1. Dacă am fi declarați campioni, am merita din plin, eu m-aș bucura la fel ca la câștigarea celorlalte două trofee de până acum. Chiar merităm. Am terminat sezonul regulat pe locul 1, suntem pe locul 1, am conduce campionatul atâtea etape”.

Citește și

VIDEO Părintele Pimen din Muntele Athos ne învață cum să depășim pandemia. Rețeta perfectă