Ciolacu și Cîțu, deplasare în Ucraina

Florin Cîțu, președintele Senatului României, și Marcel Ciolacu, omologul său din Camera Deputaților, vor efectua o vizită oficială în Ucraina. Evenimentul va avea loc la finele acestei luni.

Scopul vizitei

Invitația pentru cei doi șefi ai Parlamentului României a fost primită de la președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk. Scopul vizitei oficialilor români este legat de implicarea României în reconstrucția Ucrainei.

Deplasarea va avea loc pe 27 aprilie, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților.

”Pe data de 27 aprilie va avea loc la Kiev vizita președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Va fi o vizită desfășurată preponderent în teren, care va cuprinde mai multe zone afectate de război, inclusiv zone în care armata rusă a comis atrocități.

Scopul acestei vizite este legat de rolul pe care țara noastră îl va avea în viitorul plan de reconstrucție a Ucrainei după război”, potrivit anunțului oficial.

Se pot vedea și cu Zelenski

Cei doi demnitari români ar putea să se întâlnească și cu președintele Volodimir Zelenski, informează Antena 3.

Reamintim că, la finalul lunii martie, Florin Cîțu este cel care a intermediat discursul președintelui Ucrainei în Parlamentul României.

”Discuție importantă cu premierul Ucrainei, Denîs Șmîhal: președintele Volodimir Zelenski va susține un discurs în Parlamentul României.

Ca președinte al Senatului României, voi aranja ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare. Ucraina are pe deplin sprijinul meu. Îți mulțumesc, Denîs!”, a scris Florin Cîțu, pe Twitter, pe 30 martie.

Ce alți politicieni români au vizitat Ucraina în această perioadă

În weekendul trecut, ​deputații Filip Havârneanu şi Diana Stoica, precum şi europarlamentarul Vlad Gheorghe, toţi membri USR, s-au aflat timp de trei zile în regiunea Kiev, alături de alţi aleşi din 11 state europene.

USR a anunțat, într-un comunicat, că cei trei au fost primii politicieni români care au ajuns la Kiev de la începutul războiului. Aceștia s-au deplasat în zona capitalei Ucrainei în perioada 7-9 aprilie, alături de parlamentari şi europarlamentari din 11 ţări ale UE.

Citește și

Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria