RNV Sports SRL este o firmă nou-înființată, deținută de compania Renovatio Trading SRL, care este controlată de Eduard Marius Ciucu (20%) și de alte două societăți, RES Terranet Holding și Ice Blink Consulting.
Prima societate este deținută de un offshore din Cipru, iar a doua îl are ca acționar majoritar, cu 98%, pe Mihalcea-Călinescu Silviu Bogdan (55 de ani), despre care Libertatea a scris că a fost partener de afaceri cu Dragoș Constantinescu, fiul fostului președinte al României, Emil Constantinescu.
În actele RNV Sports figurează ca administrator, Denisa Marina Ion (37 de ani), din Târgoviște.
Potrivit Ziarului Financiar, Eduard Marius Ciucu (53 de ani) a administrat afacerile Green Energy, companie care a făcut parte din clubul original al „băieţilor deştepţi” din energie, de la începutul anilor 2000. În 2015, Green Energy SRL a fost redenumită Renovatio Trading SRL.
RNV Sports a cumpărat 2.355 de acțiuni de la Red&White
Conform informațiilor publicate în Monitorul Oficial din 26 septembrie 2023, RNV Sports a intrat în acționarul Red&White prin majorarea capitalului social cu suma de 23.550 lei, respectiv de la 117.650 lei la 141.200 lei.
Astfel, au fost emise 2.355 de acțiuni noi, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, toate achiziționate de RNV Sports SRL. În document se arată că, în schimbul celor 2.355 de acțiuni noul acționar a contribuit cu suma totală de 4.934.500 lei (un milion de euro), din care 23.550 lei reprezintă valoarea nominală a acțiunilor.
Restul sumei de 4.910.950 de lei a fost înregistrată în contabilitatea SC Red&White cu titlu de prima de emisiune. Prima de emisiune este unul din instrumentele de protecție ale acționarilor minoritari.
RNV Sports a preluat și cele 5% din acțiunile cumpărate de Eugen Voicu de la Claudiu Florică
RNV Sports SRL a preluat și pachetul 5% din acțiuni la care a renunțat firma Synotech Global Services Romania (SSG), controlată de omul de afaceri Claudiu Florică. Tranzacția celor 588 de acțiuni vândute de Florică s-a făcut în doi pași.
Mai întâi, Adunarea Generală a Acționarilor Red&White a aprobat cesionarea acțiunilor deținute de SSG către acționarul majoritar Eugen Voicu, apoi a validat transferul de la Voicu către RNV Sports.
Acționarii Red&White
Eugen Voicu – 40,25% (5.800 acțiuni)
Andrei Nicolescu – 26,92% (3.800 acțiuni)
RNV Sports SRL – 21,67% (2.943 acțiuni)
Alți acționari tip listă (persoane fizice și juridice) – 11,16% (1.577 acțiuni)
Acționarii din prezent de la Dinamo 1948
Red&White (acționar majoritar (80, 77%)
Asociația Peluza Cătălin Hîldan (12,06%)
Asociația CS FC Dinamo – Nicolae Badea (7,03%)
Lotus Solutions – Ana Șerdean (0,1%)
Asociația Dinamo Socios, Andrei Cionca și Sorin Preda (toți cu 0,001%)
Notă: Ana Șerdean a primit acțiunile pe numele ei de la soțul său, Dorin Șerdean, după problemele juridice ale acestuia.
Citește și