--> -->

Chirilă refuză să plece de la Clinceni, Stoican nu mai vine, se implică primarul!

Dinamo se duelează vineri seara, de la ora 21:00, cu Academica Clinceni, în duelul ultimelor clasate.

”Lanterna clasamentului” este într-o perioadă mai jalnică decât roș-albii!

Circ, fără pâine

Ionuț Chirilă a venit azi dimineață cu 4 bodyguarzi la antrenament, dar nu a fost lăsat să pregătească echipa!

Adrian Budeanu, primarul Clinceniului, a declarat că s-ar fi ajuns la o înțelegere cu el pentru rezilierea amiabilă a contractului, doar că tehnicianul îl contrazice și refuză.

Doar dacă va primi 80.000 de euro, drept recompense! Plata salariilor până la finalul angajamentului.

Flavius Stoican a făcut și el un pas în spate, din cauza situației incerte. Antrenorul care ar trebui să îl înlocuiască pe Ionuț Chirilă așteaptă rezilierea oficială dintre cele două părți.

Reacția lui Stoican

”Am discutat de principiu o posibilă viitoare colaborare, și atât. Sunt convins că oamenii de la Academica Clinceni, domnul primar, noul finanțator și președintele clubului își doresc să salveze echipa de la retrogradare. Le mulțumesc pentru interes”, a transmis Flavius Stoican, pentru GSP.ro.

Antrenorul cu portari

Cu Dinamo, pe banca ilfovenilor va sta antrenorul cu portarii, John Ene, pe post de interimar, el ocupându-se de pregătirea formației în ultimele două zile.

”E o situație dificilă și foarte inedită pentru mine. Dar până când domnul Chirilă nu-și rezolvă situația contractuală, nu cred că poate veni cineva. Iar am rămas singur aici. Probabil că situația se va rezolva în câteva zile.

Toți jucătorii au fost de acord, la unison, că se poate remedia actuala situație. Prima problemă e cea financiară”, a declarat John Ene, ”interimar” Academica Clinceni.

Citește și

ÎPS Teodosie, către Guvern: ”Nu poți să așezi certificatul verde peste Dumnezeu!”