Cetatea Ovech din Bulgaria este un loc superb de vizitat în drum spre litoralul bulgăresc. Este situată la aproximativ 50 km de Varna, în apropierea orașului Provadia, acolo unde puteți găsi și Historical Park, despre care am mai scris în trecut.
A fost construită pe un platou maiestuos ce se află la est de oraș, cunoscut sub numele de ”Kaleto” (Fortăreață). Este locuită de la mijlocul secolului al III-lea până la sfârșitul secolului al XVII-lea, cu întreruperi în primele decenii ale secolului VII-XI. Bizantinii o numeau Provat, bulgarii – Ovech iar otomanii – Tash Hisar.
Caracteristicile sale naturale unice o fac inaccesibilă pentru atacatorii străini. Cetatea este protejată din toate părțile de roci cu o înălțime de 11 până la 25 m. Un istm stâncos și strâmt o leagă cu platoul vecin Tabiite. În trecut a existat o punte impresionantă între ele.
Ovech amintește de vremea lui Petru IV și Kaloyan, mișcarea condusă de țarul Ivailo, cavalerii lui Amedei VI de Savoia, invazia otomană, răscoala fiilor țarului Constantin și Frujin, campania regelui polon-ungar Wladyslaw III Jagiello. În timpul celui de-al doilea regat bulgar, orașul și cetatea au fost un important centru economic, administrativ, militar și spiritual al regiunii.
Astăzi sunt vizibile temeliile ale trei biserici medievale (una dintre ele este mitropolitană), trei intrări, rămășițele ale două turnuri, 13 bazine pentru depozitarea apei de ploaie și a cerealelor, fundațiile unor clădiri din antichitatea târzie și Evul Mediu, rămășițele unor străzi. Urmele de spații rezidențiale și comerciale, care formau un cartier în timpului celui de-al doilea Regat Bulgar, au fost descoperite în piața centrală.
Cetatea este cunoscută pentru două repere unice – podul care leagă poarta de nord cu platoul opus Tabiite de 150 m lungime și un puț cu o adâncime de 79 m. În 2008 situl a fost declarat monument cultural de importanță națională.
La cetatea se poate ajunge printr-o potecă ecologică și scări.
Pentru cazare pe litoralul bulgăresc la cele mai bune prețuri puteți accesa site-ul lovetoholiday.ro sau scris sau suna la numărul de telefon pentru ofertă personalizată: 0723389337.
Citește și: