Cetatea Hotin, povestea zbuciumată a celei mai nordice fortărețe a României Mari

România a pierdut ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, din 1939, cea mai nordică cetate a ei, cu o istorie care a început din secolul al III-lea, când un rege dac, pe nume Cotiso, ar fi pus bazele unei cetăți care mai târziu a devenit ceea ce este astăzi Cetatea Hotin, situată de 48 de kilometri nord-est de Cernăuți, pe malul râului Nistru, în vestul Ungariei.

Localizată la 579 de kilometri de București, iar dacă treci granița pe la Siret mai ai de parcurs 92 de kilometri prin Ucraina, Cetatea Hotin are o poveste impresionantă și aici s-au turnat două filme celebre: Săgeata lui Robin Hood(1974) și D’Artagnan și cei trei mușchetari(1978).

Istoria Cetății Hotin

Localitatea Hotin este pentru prima dată atestată la 22 septembrie 1002. Aici era construită una dintre fortificațiile de lemn ale cneazului Vladimir I, menite să protejeze frontierele Rusiei de invaziile mongole. Săpăturile arheologice efectuate în zonă au dezvăluit, în apropiere, și zidurile a doua alte cetăți mai vechi – una datînd din secolele IX-X și alta – din secolele VII-VIII (după unele surse chiar secolul V).

Dărîmată şi refăcută de numărate ori, Cetatea Hotin devine în 1140 parte a Cnezatului de Halici, iar în 1199 este inclusă în cnezatul Halici-Volînia, ca important centru comercial, aflat pe drumul ce lega Scandinavia şi Kievul, cu Podolia şi coloniile greceşti de la Marea Neagră, prin Moldova şi Valahia. Între 1250 şi 1264, deşi era supus Hoardei de Aur, cneazul Danilo de Halici (1201-1264) înlocuieşte bîrnele cu un zid de piatră gros de 0,5 m.

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, voievodul moldovean din Onut reconstruieşte cetatea cu ajutorul unei colonii de negustori genovezi, urmînd ca în 1310 să fie menţionată aici reşedinţa unui episcop catolic. La începutul secolului al XIV-lea se pare că se afla sub dominaţie polonă sau maghiară şi, potrivit unei ipoteze formulate de cronicarul Dlugosz, forma păstrată s-ar datora regelui Cazimir cel Mare (1333-1370).

Conform altei surse, după ce a fost ocupată de Dragoş-Vodă, vasal al Regatului Ungariei şi anexată Principatului Moldovei, în 1375, cetatea ar fi fost înălţată de Alexandru cel Bun (1400-1432), cu sprijinul ducelui lituanian Witold (1401-1430), peste vechea structură, urmărind un plan trapezoidal de 145 x 60 m, cu o suprafaţă de 870 mp. Într-un document din octombrie 1408 ţinutul este menţionat ca punct vamal.

Cert este că Hotinul a aparținut lui Alexandru cel Bun, dar cetatea a fost pierdută imediat după moartea domnitorului, fiind cedată polonezilor. În acea epocă, Hotinul ajunsese un punct strategic de o mare importanță regională și, din acest motiv, domnitorii moldoveni au încercat în repetate rînduri să-l recucerească, Petru Aron chiar reușind să captureze fortăreața, dar numai pentru cîteva luni.

Ștefan cel Mare a luptat doi ani să recupereze Cetatea Hotin

Ştefan cel Mare a asediat timp de doi ani de zile Cetatea Hotinului, obligându-i, în cele din urmă, pe polonezi, la data de 4 aprilie 1459, să încheie un tratat de pace în urma căruia cetatea a reintrat în posesia moldovenilor. Redobîndind cetatea, voievodul Ştefan cel Mare (1459-1504) dispune extinderea considerabilă a zidurilor, înălţate la 40 m, cu o lăţime de 5-6 m la vest, îngustate şi lipsite de metereze spre apă, adăugînd încă trei turnuri: două cilindrice şi unul rectangular la sud, cu poartă la care se ajunge pe un pod cu piloni, de felul celui întîlnit la Cetatea Neamţ şi Cetatea de Scaun din Suceava, turnul masiv de nord, presupus a fi vechiul donjon şi turnul de est fiind anterioare.

Reşedinţa princiară sau Palatul domnesc, desfăşurat pe două etaje înalte, paraclisul de tip naval, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, şi clopotniţa, cu un parament de piatră făţuită şi cărămidă aparentă, dispuse ritmic, completează ornamentele exterioare marcate de semnul crucii, deasupra celor patru şiruri de figuri geometrice înscrise una într-alta şi întrerupte bizar de o pată neagră. O legendă consideră că este urma lacrimilor celor ucişi în cetate, iar alta o atribuie unei tinere îngropate de vie în zidul fortăreţei.

Orașul a devenit un târg important pentru Moldova, contribuind anual cu 10000 de monede de aur la vistieria țării. Aici avea loc un mare iarmaroc, la care veneau negustori de pe întreg continentul european.

În 1538, Hotinul este cucerit de polonezi, care, de această data, aruncă în aer o parte din zid și trei dintre turnuri.

Trei ani mai tîrziu Petru Rareș recucerește cetatea și-i reface zidurile și turnurile, însă peripețiile fortăreței erau abia la început. In curînd, cetatea este preluată de turci. Otomanii o extind, dar nu pot s-o păstreze nici ei prea mult.

De acum şi pînă în secolul al XVII-lea, sub directa administrare a pîrcălabilor moldoveni, devine prin contribuţiile aduse în vistieria ţării unul din cele mai mari tîrguri din vestul şi estul Europei şi punct strategic de prim ordin, servind ca adăpost unor boieri sau domnitori, cum este cazul lui Ieremia Movilă şi Sigismund Bathory, refugiaţi aici sub protecţia polonă după 1600.

Pe timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu se imprimă o pecete a reședinței domnești din cetatea Hotin.

În urma Tratatului de la Karlowitz din 1699, cetatea va fi transferată Principatului Moldovei, însă va fi preluată de Imperiul Otoman, ce obţine controlul asupra graniţei polono-lituaniene şi anexează întreaga regiune, între 1711-1812, transformînd-o în centru al raialei şi garnizoană.

Forma modernă, cu băi turceşti şi o moschee, va fi revendicată în secolul al XVIII-lea de Imperiul Ţarist, fiind asediată şi cucerită în 1739, 1769, 1788 şi 1807. Prin tratatul de pace semnat la 16/28 mai 1812, în Bucureşti, ca urmare a încheierii Războiul ruso-turc din 1806-1812, regiunea este alăturată Basarabiei, transformată în gubernie cu zece ţinuturi: Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia şi Cetatea-Albă, capitala fiind stabilită la Chişinău.

În 1832 s-a construit în incintă Biserica “Sfîntul Aleksandr Nevski” şi abia în 1856 guvernul rus abrogă statutul de zonă militară a Hotinului.

Cetatea era pe vremuri locul unde se scria istoria. Aici marii cronicari domnești au dat viața Evangheliarului din Hotin, care se afla tot printre străini, în fondurile bibliotecii Saltîcov-Șcedrin din Sank-Petersburg. Desenele executate pe frontispiciile evangheliarului reprezintă turnurile de veghe ale cetății Hotin, văzute de jos.

În Germania, dupa multe încercari, a ajuns Tetravanghelul lui Stefan cel Mare, capodopera ce a apartinut citadelei, scrisa pe pergament în anul 1493 de diaconul Teodor Mărișescu. Cartea – 266 de file, cu titlurile si initialele ornate în aur si culori – are în final inscriptia de pomenire scrisa de Stefan cel Mare, în care se spune ca a fost “daruit-a întru ruga sieși, în biserica cetății Hotinului, unde este casa (hramul) Adormirii preasfintei stapînei noastre, născătoare de Dumnezeu, în anul 7001 (1493)”.

Cetatea Hotin, cel mai nordic punct al României Mari

După Primul Război Mondial, mai exact în anul 1918, Hotinul a fost ocupat de cinci state: Rusia, Ucraina, Republica Democratică Moldovenească, Austro-Ungaria și România. Dar odată cu colapsul Imperiului Rus, Basarabia s-a proclamat independentă de Rusia în anul 1917 și s-a unit cu România la 27 martie/9 aprilie 1918. Astfel, pe 10 noiembrie 1918, trupele Armatei Române au intrat în Hotin.

După Răscoala de la Hotin, din ianuarie 1919 atunci când trupe rusești bolșevizate împreună cu unii locuitori ucrainieni, dar și anarhiștii lui Nestor Mahno au pătruns în Hotin și au ocupat orașul, Armata Regală Română a intervenit, a eliberat orașul și restabilit ordinea, iar mai apoi România a implementat politici pro-naționaliste și de re-românizare a teritoriului.

Din 1918 până în 1940, orașul Hotin a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a județului Hotin. Acest oraș a fost cel mai nordic al României mari, fiind situat la 293 de kilometri de Chișinău și la 554 de București, fiind oraș de graniță.

Din păcate, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța, au fost alipite RSS Ucrainiene. Pe 7 august 1944 a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia.

Chiar dacă în perioada iulie 1941-martie 1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României, ele au fost reocupate de URSS în anul 1944, conform organizării teritoriale făcute de Stalin în 1940.

Cetatea în prezent

În anii 90 cetatea Hotin este declarată monument istoric de către ucrainieni și restaurată, fiind refăcute integral structura zidăriei și acoperișul bisericii lui Ștefan cel Mare, turnurile de veghe și podurile de acces.

În interior încă se află o micuță biserică construită de Ștefan cel Mare și pictată ulterior de Petru Rareș.

Interesant este că sub urmele reședinței medievale folosite de domnitorii moldoveni se află în prezent arborate steagul României, al Ucrainei și al Uniunii Europene, semn că ucrainienii recunosc istoria care îi leagă pe români de această cetate.

În cetate se poate trage cu arcul.

Cetatea Hotin a fost consemnată din anul 2000 ca importantă rezervaţie istorico-arhitecturală şi declarată în 2007 drept a şaptea minune a Ucrainei.

No Comments Yet

Comments are closed