Cel mai bun arbitru român, infarct! Update

Momente teribile pentru cel mai bine cotat arbitru român, la doar 41 de ani, detaliu ce i-ar putea sfârși cariera în fotbal!

UPDATE Ora 13:30

Medicii timișoreni: ”Era în stare gravă”

În timp ce arbitrul internațional a cerut liniște și să i se respecte intimitate, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul FRF, medicii cardiologi au oferit primele informații după ce Ovidiu Hațegan a suferit duminică seara un infarct la Arad și a fost adus rapid la Timișoara.

Arbitrul, care se află pe lista FIFA, revenise recent din Arabia Saudită, unde a condus câteva meciuri. Centralul de 41 de ani se afla acasă, la Arad, când a simţit dureri puternice în zona pieptului după un antrenament.

”Domnul Hațegan a ajuns de urgență în cursul nopții, adus cu ambulanța de la Arad într-o stare gravă. Suntem singurul institut din vestul României care tratează infarctul miocardic acut prin mijloace intervenționale.

A fost introdus de urgență în sală, am constatat că are o arteră înfundată și, în concluzie, i s-a pus un stent. Starea lui este stabilă, continuăm să îi facem investigații suplimentare și în acest fel vom ști și ce se va întâmpla în continuare cu cariera dânsului. Este stabil, comunică, e conștient, e foarte bine.

Îndrăznesc să spun că ar fi apt să se plimbe și să stea de vorbă cu noi aici. Cam asta” , a declarat Luca Constantin Tudor, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

”Referitor la gravitate, toată lumea știe, un infarct miocardic acut are o mortalitate care poate să meargă până la 10%. În condițiile în care pacientul este adus într-un timp util la spital, ceea ce a fost și cazul dânsului, prognosticul lui este mult mai bun.

Nu cred că se pune problema de complicații ulterioare majore. În ceea ce privește cariera sportivă, nu ne putem pronunța în acest moment”, a adăugat doctorul Constantin Luca.

Știrea inițială:

I-au montat deja un stent

Ovidiu Hațegan a fost operat de urgență la Timișoara, după ce duminică a simțit dureri puternice în zona pieptului. Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și a fost transportat de urgență la Timișoara unde a fost operat. Medicii i-au montat stent, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

Hațegan se afla în locuința sa din Arad în momentul în care a simțit dureri foarte puternice în zona pieptului. Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce arbitrul terminase antrenamentul fizic pe care-l face în fiecare zi.

Surse demne de încredere, apropiate ”centralului”, au dezvăluit pentru GSP că acesta a decis să se prezinte la Camera de Gardă a spitalului din Arad pentru un consult, pentru că durerile puternice persistau.

Este OK

După un control, medicii i-au comunicat arbitrului că a suferit un infarct și a fost transportat de urgență la Timișoara. Hațegan a intrat imediat în sala de operații, iar doctorii i-au montat un stent.

Târziu în noapte, Ovidiu Hațegan era bine, a vorbit cu cei din familie și cu personalul medical. Din primele informații acesta urmează să rămână în spital, sub monitorizare atentă, până la finalul acestei săptămâni.

”În timpul antrenamentului a simțit o durere în piept. Cum este medic de profesie, și-a dat seama de simptome și a urcat în mașină, mergând singur la spital. A ajuns în cele din urmă la Pădurea Verde, la Timișoara și, în urma unui EKG, i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent”, a declarat o persoană apropiată arbitrului Ovidiu Hațegan, pentru SpecialArad.

Final de carieră?

Ovidiu Hațegan a adunat 295 de meciuri în Liga 1 până în acest moment. E al cincilea cavaler al fluierului ca număr de meciuri, liderul all-time fiind Alexandru Tudor (381).

Ajuns la 41 de ani, Ovidiu Hațegan mai putea să arbitreze încă cel puțin 4 ani la nivel european, iar în România atâta timp cât trecea cu bine peste testele fizice. Odată cu infarctul pe care l-a suferit duminică seară, rămâne de văzut dacă Ovidiu va mai putea arbitra vreun meci în viitor, chiar dacă șansele ca inima să se refacă sunt de sută la sută.

Ultimul meci arbitrat în Liga 1 a fost duelul dintre FC Argeș și FCSB, 1-0, de pe 3 martie 2022. Iar ultimul meci internațional a fost confruntarea din Champions League, Atlético Madrid – Manchester United 1-1.

Ovidiu Hațegan era pe listă pentru Mondial

20 de ”centrali” și 16 VAR sunt pe lista lărgită pentru Mondial, iar printre ei se află și cei mai buni români: Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs. Doar patru țări au minimum doi reprezentanți în cărți.

În afara noastră, Anglia (Oliver, Taylor), Franța (Turpin, Bastien) și Spania (Del Cerro Grande, Gil Manzano, Mateu Lahoz), ibericii fiind singurii cu trei „principali”. La final, din cei 20 vor rămâne doar zece!

8 derby-uri Dinamo – FCSB

Hațegan a adunat și 8 derby-uri între Dinamo și FCSB de-a lungul carierei.

Ovidiu Hațegan a condus-o pe Dinamo în 54 de meciuri. Palmaresul ”câinilor roșii” este de 19 victorii, 20 remize și 15 înfrângeri.

De partea cealaltă, cei de la FCSB l-au avut pe Hațegan la centru de 47 de ori. Palmaresul “roș-albaștrilor” este pozitiv: 22 victorii, 15 remize și 10 înfrângeri.

Citește și

Elena Udrea rămâne fidelă lui Traian Băsescu