Ce situație pentru Dinamo! A devenit oficial

Dinamo a urcat pe locul 14 în Superliga, de baraj, pentru prima dată după 23 de etape.

Trupa lui Zeljko Kopic (46 de ani) are 4 victorii, un rezultat de egalitate și doar un eșec în ultimele 6 meciuri, iar o parte dintre „câini” au fost răsplătiți printr-o convocare la echipele naționale.

Niciunul pentru România

Astfel, dinamoviștii au 4 jucători convocați: Darko Velkovski (28 de ani), Edgar Ie (29 de ani), Hakim Abdallah (26 de ani) și Dorian Railean (30 de ani) sunt jucătorii care vor îmbrăca tricoul selecționatei lor.

Trupa lui Zeljko Kopic nu are, în schimb, vreun jucător convocat la naționala României pregătită de Edi Iordănescu. Totuși, Velkovski va evolua pentru Macedonia de Nord, Edgar Ie pentru Guineea-Bissau, Abdallah pentru Madagascar și Railean pentru Moldova.

Portarul Dorian Railean s-a despărțit în iarnă de Chindia Târgoviște și a ales să semneze cu Dinamo unde este „eternă rezervă”, fiind extrem de greu să apere în fața titularului Adnan Golubovic. Totuși, Railean a fost convocat la naționala Moldovei, acolo unde a fost titularul ultimelor meciuri, chiar dacă nu apără la echipa de club.

Mesajul clubului

„Jocul remarcabil al echipei noastre în SuperLigă, dublat de rezultatele înregistrate în 2024, este urmat, firesc, de primele convocări la loturile naționale pentru patru dintre componenții lotului dinamovist.

Este vorba despre fundașii centrali Darko Velkovski (Macedonia de Nord) și Edgar Ié (Guineea-Bissau), atacantul Hakim Abdallah (Madagascar) și portarul Dorian Railean (Moldova), convocați în perioada 18-27 martie.

Mai jos, cifrele internaționalilor dinamoviști în SuperLigă:

Darko Velkovski 8 meciuri 1 gol

Edgar Ié 4 meciuri

Hakim Abdallah 28 meciuri 4 goluri

Dorian Railean 8 meciuri, rezervă

– comunicat Dinamo București

Trei au fost transferați în iarnă

De remarcat faptul că 3 dintre acești jucători au fost transferați chiar în această iarnă. Velkovski a venit înainte de cantonamentul de iarnă din Turcia, Edgar Ie a fost ultimul jucător transferat de dinamoviști, iar Railean a fost adus în aceeași fereastră de transferuri.

Dacă cei 3 au fost convocați constant în ultima perioadă la echipa națională, nu același lucru se poate spune și despre Hakim Abdallah. Vârful din Madagascar nu a mai fost convocat la echipa națională de la meciurile din preliminariile ediției din 2023 a Cupei Africii pe Națiuni.

Citește și

Klaus Iohannis intră în cursa pentru șefia NATO: „Îmi asum”