Primarul fugar încă în funcție al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost prins de polițiștii germani într-una din gările orașului Augsburg.
Ce l-a dat de gol pe Cherecheș
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș au coordonat timp de 5 zile operațiunea de prindere a fugarului Cherecheș. Toate informațiile au fost transmise în timp real spre polițiștii din Ungaria, Austria, Germania și Italia.
Pe o autostradă din Germania o cameră de supraveghere trafic l-a identificat la volanul unui autoturism pe fugarul Cherecheș. Imediat nemții au transmis fotografia pentru recunoaștere spre SIC Maramureș, scrie vasiledale.ro.
Cu 200 km/h, apoi cu fața plină de sânge
Cătălin Cherecheș și-a dat seama că este filat și împreună cu o mătușă au încercat să păcălească poliția și să scape de filaj conducând inclusiv cu peste 200 km/h pe autostradă.
Au oprit în gara din Ausgburg încercând să scape de mașina în care erau și să se urce într-un taxi. Nu au reușit. A fost prins și încătușat.
În momentul imobilizării, el s-a opus și a fost nevoie ca polițiștii bavarezi să folosească forța pentru imobilizarea sa. El a fost fotografiat imediat după arestare cu fața tumefiată și plină de sânge, multiple echimoze la nivelul feței și deranj total vestimentar.
Citește și
Antena 1 i-a dat în judecată pe Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea