--> -->

Ce intervenții estetice și-a făcut Maria Dragomiroiu până la 68 de ani: „Doar astea”

Maria Dragomiroiu a dezvăluit, într-un interviu pentru cancan.ro, care sunt secretele sale de înfrumusețare și cum reușește să se mențină.

Cântăreața, în vârstă de 68 de ani, a spus de câte ori a apelat la medicul estetician. Maria Dragomiroiu are mare grijă de felul în care arată și își dorește să zâmbească mereu atunci când se admiră în oglindă.

Pe cont propriu

Interpreta de muzică populară a precizat că investește mult în aspectul ei fizic, iar pentru a se pregăti pentru un concert durează aproximativ 3 ore. Cântăreața se machiază și se coafează singură pentru evenimente, deși uneori și-ar dori să aibă o echipă care să o ajute cu aceste lucruri.

„Nu e ușor să arăți într-un fel, să te îmbraci într-un fel. Eu respect costumul popular autentic, îmi e drag să-l recondiționez, mă îmbrac în costume frumoase. Am în jur de 50 de costume populare.

Asta mă reprezintă, cel mai bine mă simt într-un costum popular. (…) Ca să mă aranjez, să mă îmbrac frumos pentru un spectacol, mie îmi trebuie câteva ore. Cam trei până sunt gata. Mă aranjez singură, la hotel. Doar nu avem cu noi make-up artiști.

Dar e un efort plăcut și atunci nu ți-e greu. Doar că timpul nu e suficient. Nu e de ajuns să dormi, să te odihnești, pentru că iar o iei de la capăt. Dar mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt în acțiune. Și că sunt sănătoasă”, a explicat artista.

”Din când în când, câte o ajustare”

Întrebată care e secretul „tinereții fără bătrânețe”, Maria Dragomiroiu a răspuns: „Munca. Păi un bărbat își dă doar cu apă pe ochi, se îmbracă, își trece mâna prin păr și a ieșit pe ușă. Pentru o femeie nu e așa. Mai ales la o artistă, e o muncă.

Câteva ore, ca să fii impecabilă pe scenă. Și trebuie să ai grijă de tine. Eu am grijă de mine. Merg și eu, îmi fac timp, din când în când, de câte o ajustare. Îți mai faci umplere de riduri. Mergi la o clinică, investești.

Nu poți spune că eu sunt așa de la Dumnezeu. Mă îngrijesc și investesc în asta. Pentru ca să fii plăcut ochiului. Omul nu te-ar iubi, altfel. Acum câteva seri, erau două doamne care-mi spuneau că le transmit, că sunt ca un model, că le impulsionez și pe ele”, a comentat Maria Dragomiroiu.

„Injecții cu acid hialuronic, atunci când trebuie”

Interpreta de muzică populară, în vârstă de 68 de ani, recunoaște că a apelat de mai multe ori la medicul estetician. Maria Dragomiroiu obișnuiește să facă injecții cu acid hialuronic și botox, iar în urmă cu mai mult timp și-a făcut și o blefaroplastie.

„Din păcate, unele fete fac prea devreme ceea ce nu trebuie și-și modifică fața. Categoric, altfel nu se poate. Eu dacă mă uit puțin în oglindă, trebuie să-mi facă plăcere ceea ce văd, asta îmi dă o stare de bine. Te face să mergi mai departe. Mie îmi place poza, când lumea îmi cere. Știu ce înseamnă când lumina e totul. Și îi învăț ce să facă pe la evenimente.

De asta Mirabela Dauer îmi și zice, când mă vede: ”Stai că a venit Spielberg să ne facă să arătăm bine la poză”.

Nu apelez la nimic altceva, la alt tratament pentru ten. E genetic. Doar creme populare. Dar da, injecții cu acid hialuronic, atunci când trebuie. Dar să fii decent. Dacă te simți bine când te uiți în oglindă și-ți face o zi bună, atunci e ok”, a declarat artista pentru sursa mai sus-menționată.

Citește și

Dorel Vișan la 86 de ani: „În fiecare primăvară și vară, fac o astfel de cură”