Cât vrea să achite Dan Șucu pentru Ahmed Bani

Dan Șucu, noul acționar de la Rapid, este dispus să plătească pentru transferul lui Ahmed Bani, mijlocașul în vârstă de 19 ani al lui Dinamo.

Rapid se luptă cu FC Argeș pentru semnătura tânărului fotbalist, iar tratativele devin tot mai insistente.

200.000 de euro este prețul

Cu siguranță, Dinamo nu are de gând să îl lase să plece liber de contract, astfel că va cere o sumă de transfer în schimbul lui Ahmed Bani.

Potrivit surselor ProSport, Dan Șucu este dispus să plătească 200 de mii de euro către Dinamo în schimbul lui Ahmed Bani.

Rămâne însă dacă cele două părți se vor înțelege pentru transferul jucătorului crescut de către Dinamo și dacă acesta va alege să meargă la rivala din Capitală.

150 de mii de euro este cota de piață a lui Ahmed Bani, potrivit Transfermarkt.

26 de meciuri a jucat Ahmed Bani pentru Dinamo în sezonul recent încheiat din Liga 1.

Reclamă

”Eu tot îi spuneam (n.r. șefului de scouting de la Dinamo) de Ahmed Bani și au spus că nu e jucător să joace vreodată la nivel de Liga 1. Șeful de la scouting a spus că Ahmed Bani nu e de Liga 1.

Când era la juniori eu îl forțam la doi ani mai sus. Nimeni nu i-a dat nicio șansă, au râs de mine că îl forțam. Era un copil care nu avea o talie foarte bună, dar acum s-a înălțat și are mai multă forță.

El poate face diferența, la fel ca Pitu de la Viitorul. Are viteză, tehnică, lovire foarte bună, niște calități extraordinare. Nu e greu să vezi un copil d-ăsta…”, a spus Gabi Răduță, fost șef al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo.

Citește și

Cum se relaxează Alina Eremia: „Mătur, fac curat prin casă, citesc”