--> -->

Cât costă noua mașină a lui Mihai Bendeac: ”Am plâns”

Mihai Bendeac a anunțat într-o postare pe Instagram că și-a cumpărat mașină.

Actorul a preferat un anumit model și o anumită marcă. Actorul a renunțat la vechiul Land Rover pentru un alt model.

Actorul a vorbit despre cât de grea a fost despărțirea de vechiul autovehicul, pe care l-a comparat cu o soție, scrie Fanatik.

”Mă simt mult mai fericit”

Conform aceleiași surse, Mihai Bendeac ar fi scos din buzunar nu mai mult de 15.000 de euro pentru mașina sa, preț cu care poate fi cumpărat acest model de Land Rover la ora actuală.

”Am vândut Land Roverul pe care l-am avut timp de 10 ani. Am plâns, am bocit, mă rog. Mi-am cumpărat altă mașină. Știu, pare o tâmpenie, că e vorba despre o mașină, dar pur și simplu mă simt mult mai fericit.

Mă simt mult mai bine în acest model de mașină. În momentul în care intram în mașina pe care mi-o cumpărasem aveam senzația că îmi trădez nevasta cu o amantă mai tânără și mai tunată”, a povestit Mihai Bendeac pe Instastory, de la volanul noului său Rover.

Cine se ocupă de banii actorului

Recent, Mihai Bendeac a declarat: ”Până la 38 de ani nu am plătit nimic, nicio factură”.

Mihai Bendeac a fost în centrul atenției acum câteva luni, la ”iUmor”, el a mărturisit că până acum nu a plătit nicio factură.

Mihai Bendeac: ”Până la 38 de ani nu am plătit nimic, nu am plătit nicio factură”.

Reporter ”iUmor”: ”D-aia, se vede că ai bani, ai fost întreținut. Cine îți plătește facturile atunci?”

Mihai Bendeac: ”Tata! Păi, da, dar eu dau, toți banii ăia se duc acolo, într-un cont de-al meu. Tata de acolo plătește tot. Eu nu știu câți bani am, am un cont pe care îmi bagă el bani din când în când”.

Citește și

Lidia Buble: ”Eu așa îmi măsor succesul”