--> -->

Cât costă meniul ales de Gina Pistol și Smiley pentru nuntă. Preparate de soi

Astăzi, 27 mai, Gina Pistol și Smiley se căsătoresc după 7 ani de relație. Nunta lor are loc într-un restaurant spectaculos, iar invitații vor fi serviți cu cele mai delicioase preparate.

Cei doi vor petrece alături de cei peste 300 de invitați într-un restaurant din Snagov.

Patru feluri de mâncare – 100 de euro

„Va fi un meniu ce va îmbina tradiționalul cu fine diningul. Vor fi patru feluri de mâncare. Meniul va fi complex și elegant. Va îmbina toate gusturile”, Emil Ioniță, șeful complexului din Snagov, pentru Fanatik.

Și a continuat: „Prețul meniului pe care Smiley și Gina Pistol l-au ales este de 100 de euro. Sunt patru feluri de mâncare, plus primirea cu tartine, pișcoturi și prosecco. Aperitivul este complex.

La felul următor au ales file de doradă în crustă de ierburi aromatice, cartofi și legume julienne. Urmează nelipsitele sarmale cu mămăliguță. Apoi, la felul principal, cei doi au ales mușchi de vită Wellington și pulpă de rață confiată, cu sparanghel sote și sos tartar”.

Accesorii de neuitat

Când vine vorba despre aranjamentele florale, Smiley și Gina Pistol au apelat la specialiști și au angajat o echipă care să facă totul să arate spectaculos la nuntă.

„Au mers pe simplu, clasic, dar de efect. Mesele vor fi alb cu crem și aranjamente florale.

Aranjamentele florale vor veni din altă parte. Candy-barul va veni din afară, iar băuturile, la fel.

Cum a cerut-o Smiley pe Gina Pistol în căsătorie

Cererea în căsătorie a avut loc pe 22 decembrie 2021, când fiica lor avea doar câteva luni. Gina Pistol nu s-a așteptat nicio secundă să primească inelul, pentru că totul s-a întâmplat într-o zi obișnuită, chiar atunci când fosta prezentatoare de la Antena 1 pregătea cada pentru baia fetiței lor.

Gina Pistol a mărturisit că inițial nu a înțeles ce se întâmplă și nici nu a auzit ce i-a spus Smiley. Atenția vedetei era la fiica ei, care rodea cutia cu inelul.

„Era într-o seară normală de familie, noi trei, pregăteam baia fiicei noastre, spălam cada și eram plină de spumă și Andrei se juca cu Josephine în dormitor și m-a strigat. Am ieșit din baie cu mâinile pline de spume și mă uitam la ei, iar Josephine avea o cutiuță în mână și Andrei a început să spună ceva, dar n-am auzit începutul că mă întrebam de unde a luat cutia, rodea la ea. Nu mi-am dat seama că e o cutie care ascunde un inel.

L-am văzut emoționat. N-am auzit începutul, dar i-am văzut emoția pe față”, a povestit Gina Pistol pe YouTube.

Citește și

Gașca Zurli vine la Reina del Mar în Bulgaria