Cât a ajuns să coste o noapte de cazare la pensiunea regelui Charles, înaintea încoronării

Încoronarea lui Charles al III-lea va avea loc sâmbătă, 6 mai, iar prețul pentru o noapte de cazare la reședința sa din Viscri nu este deloc unul mic. Mulți turiști au ajuns la proprietatea din Transilvania a monarhului.

Un imperiu imobiliar

Sâmbătă, Regele Charles va fi încoronat în cadrul unei ceremonii cu fast la Westminster Abbey, așteptată de toți britanicii. Vor exista, de asemenea, procesiuni și la Palatul Buckingham, reședința principala a monarhului.

Monarhul se îndreaptă spre un imperiu imobiliar în valoare de 25 de miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes. Aici sunt incluse 56 de căsuțe, 12 case și șapte palate.

Însă una dintre cele mai frumoase reședințe ale regelui este casa de la Viscri, din județul Transilvania. Deși pensiunea este departe de a fi cea mai luxoasă, prețurile pentru o noapte sunt destul de mari.

Regele Charles este proprietarul casei de la Viscri din 2008 și a petrecut aici aproape fiecare lună mai, timp de o săptămână, alături de prieteni, fiind înconjurați de securitate. Monarhul a spus despre acest loc că este unul dintre favoritele sale.

Cât costă o noapte la Viscri

Oamenii de rând sunt primiți cu bunăvoință la pensiunea din Viscri. Aceștia au și mesele incluse, pentru suma de 200 de dolari pe noapte, notează stirileprotv.ro. Atunci când regele vine la Viscri, locul este complet rezervat, ceea ce înseamnă că oaspeții nu îl vor întâlni.

Astfel, deși sâmbătă va avea parte de un eveniment cu fast, care va fi transmis live pe toată planeta, monarhul britanic preferă liniștea și intimitatea care se regăsește în micul sat din Transilvania.

Spațiile verzi și liniștea naturii nu sunt doar pe placul monarhului, ci și pe cel al turiștilor care ajung în zonă. Cu toate că prețul pentru o noapte este destul de mare, activitățile sunt limitate. De exemplu, pentru 65 de dolari, turiștii au parte de un picnic, dar și de o plimbare cu căruța trasă de doi cai. Sunt 10 meniuri diferite la Viscri, printre care și mai multe gulașuri.

Regele Charles, cuvinte de laudă despre România

Este cunoscut faptul că regelui Charles îi place foarte mult România. De-a lungul timpului a avut de spus mai multe cuvinte de laudă despre țara noastră, mai ales despre Viscri.

“Există un sentiment de continuitate veche aici. (…) Un cerc virtuos în care omul și natura sunt în echilibru”, a spus monarhul într-o poveste de anul trecut, din The Spectator. Suveranul a mai spus, totodată, că este înrudit cu Vlad Țepeș.

Mai mult, în timpul unui interviu televizat din 2011, Charles a glumit, spunând că “Transilvania este în sângele meu”. Mai multe surse, printre care și un tabloid britanic și Romanian Tour Store au susținut această afirmație, spunând că este strănepotul lui Vlad Țepeș!

De fapt, regele este rudă cu contesa Claudine Rhédey von Kis-Rhéde, născută în Transilvania, stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a.

Cei mai mulți locuitori din Viscri au spus că l-au văzut sau l-au întâlnit pe rege în timpul vizitelor pe care le-a făcut de-a lungul timpului. Aceștia l-au salutat cu mâna atunci când mergea pe drum dar au și schimbat, uneori, cuvinte cu acesta.

“Este foarte amabil, foarte prietenos. A strâns mâna tuturor”, a spus Ibolya Preda, un locuitor în vârstă de 87 de ani, care a trăit toată viața în satul Viscri.

Citește și

Dana Budeanu despre unele intervenții estetice: „Se vede că ești raton, rățoi expandat, Donald Duck”