Dinamo a pierdut și al treilea meci din 2024, 1-2 cu FCU Craiova, iar la finalul partidei Hakim Abdallah a fost filmat cum merge șchiopătând spre autocar.
Hakim Abdallah își va reveni pentru Farul
Atacantul de 26 de ani, din Madagascar, a fost integralist în partida din Bănie, dar la final a acuzat probleme medicale la piciorul drept. Vârful a dovedit că poate oferi un randament superior în 2024, a marcat cu călcâiul la meciul cu Rapid.
Totuși, din informațiile noastre, Abdallah își va reveni la timp pentru a 4-a etapă din acest an, în deplasare cu Farul, pe 12 februarie.
Adus de Dinamo în vară, Hakim Abdallah nu a impresionat în tricoul alb-roșu. A bifat 25 de meciuri în toate competițiile și a reușit doar trei goluri.
Concluziile lui Zeljko Kopic, după FCU Craiova – Dinamo 2-1
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor”, n-a fost mulțumit de evoluția elevilor lui, fiind deranjat de lipsa intensității și de modul în care Dinamo a intrat în meci.
„În primul rând, sunt dezamăgit de prestația din prima repriză. Credeam că am făcut un pas în față, dar azi ne-am dat doi înapoi. N-am fost agresivi, cum am stabilit. N-am luptat pentru mingea a doua, am stat departe de adversari. Am primit un gol, ne-am creat și noi câteva ocazii.
În repriza secundă, Lucas a avut ceva probleme. Am schimbat totul, am încercat să dominăm partida. Nu am avut nici noroc în câteva faze, Gregorio a lovit bara. Dar n-a fost un meci reușit.
Am încercat, însă e un moment dificil pentru noi. După meciul cu Rapid, la antrenamente, am simțit că ne putem ridica nivelul. Apoi am intrat pe teren și am văzut altceva. Avem nevoie de stabilitate mentală, trebuie să facem ce stabilim. Cam asta e”, a spus Zeljko Kopic la Orange Sport.
Citește și