Care Alianță? Neamțu (PMP) îl face praf pe Barna (USR)

Mihail Neamțu, propunerea de candidat a Partidului Mișcarea Populară pentru sectorul 3 al Bucureștiului, a ieșit la atac. Supărat că Dan Barna nu vrea nici în ruptul capului să-i accepte candidatura, la negocierile ce au loc în aceste zile, fostul președinte al Partidului Noua Republică l-a făcut praf pe liderul Uniunii Salvați România.

hotel iceberg balcic-->

“Niciodată n-a fost mai mare nevoie de front comun împotriva PSD. Niciodată n-au fost mai importante înțelepciunea, maturitatea, smerenia. Ei bine, cuprinsă de bățoșenie și aroganță, gruparea USR-Barna pulverizează astăzi cu inconștiență toate premisele unității Dreptei în București, atacându-l prin lacheii săi pe Traian Băsescu, Mișcarea Populară și pe mine, în particular.

hotel pam beach olimp-->

Dan Barna este o mediocritate politică de la care n-ai ce să înveți (nici măcar cum să te îmbraci). Până alaltăieri, omul acesta n-a contat în niciunul dintre războaiele pe care Dreapta le-a dus împotriva lui Adrian Năstase și a monstruoasei coaliții din 2007; împotriva lui Ponta-Turcitu și a imposturii sale intelectuale din 2012; împotriva lui Negoiță sau chiar a candidului Mircea Geoană (pe care Nicușor Dan, împreună cu dl Klaus Iohannis, l-au votat în 2009).

Nu primesc lecții de moralitate de la Dan Barna, care a negociat scheme dubioase de utilizare a fondurilor europene în acord cu voința baronilor ciumei roșii. Nu mi-am băgat fratele, părinții sau alte rude într-o firmă dedicată, din start, risipirii banului public. N-am ce învăța de la consilierul lui Barna, caz clinic de psihopatologie – Andrei Țacamitru fiind și partener al Guvernului Ponta, pe vremea când taică-său încuviința risipirea a optzeci de milioane de euro pentru recondiționarea Teatrului Național.

Dan Barna este o invenție banală a sistemului, un lider fricos (căci secretoman), care ar trebui să explice cum de a pierdut din coșul USR-Plus aproape un milion de voturi. Până să mai dea note la purtare, ar face bine să-și redescopere dimensiunea liliputană în plan intelectual: idei puține, limbaj de brigadier și viteză-n gândire la pas cu trotineta.

Când Barna va ieși din politică (mai devreme decât mai târziu), nimeni nu-i va simți lipsa. Nicio emoție, niciun regret pentru evacuarea marelui negociator, azi cu Cioloș, ieri cu Ponta, mâine cu Ciolacu.

PS: Dacă va citi cândva și o carte cap-coadă, promit să-i dau un autograf”, a scris Neamțu.


magic summer waves--> magic place aqua park crangasi-->

magic summer waves magic place aqua park crangasi
No Comments Yet

Comments are closed