Când vor primi toți pensionarii 700 de lei în plus la pensie. Marius Budăi: ”Două variante”

Ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat recent că până vineri, 15 iulie, toți pensionarii din România vor primi ajutorul de 700 de lei în plus la pensie.

Pensionarii vor primi banii până vineri

Pensionarii au aflat de la Marius Budăi și ce se mai întâmplă cu plata unui alt ajutor financiar pentru ei, cel de 250 de lei. Astfel, într-o intervenție la România TV, ministrul muncii a subliniat că totul se desfășoară conform programului.

Așadar, până vineri, 15 iulie 2022, toți pensionarii care au o pensie sub 2 000 de lei vor primi în plus încă 700 de lei. Până miercuri, acest ajutor financiar nu fusese încasat de toți seniorii, dar situația se va schimba până vineri.

”Ajutorul de 700 de lei nu a ajuns încă la toți românii. Până la data de 15, toți cei care se încadrează vor primi banii pe card sau prin intermediul poștașului.

Pragul de 2 000 de lei a fost o decizie luată de coaliţie, ghidându-ne dupa pensia medie din România”, a declarat Marius Budăi.

La această măsură s-a ajuns în urma unei OUG adoptate de Guvernul României și care prevedea acordarea unui sprijin financiar de 700 de lei pentru toţi pensionarii. Este vorba și despre pensionarii din sistemul public, dar și despre cei din sistemul militar.

Conform legii, această sumă se acordă doar o dată. Pentru a nu exista confuzii, este vorba despre o singură plată care se face în luna iulie.

Ce se întâmplă cu ajutorul de 250 de lei: pentru alimente

Cei 700 de lei vor ajunge astfel la 3.300.000 de pensionari. Măsura are scopul de a-i ajuta să suporte mai bine creșterea prețurilor la alimente, energie și carburanți. În acest context este important de subliniat că măsura face parte din Programul ”Sprijin pentru România”.

În emisiunea moderată de Violeta Romanescu, ministrul muncii s-a referit și la plata ajutorului de 250 de lei: ”În acest an vor fi patru tranșe de plată pentru ajutorul de 250 de lei.

Se va acorda pentru lunile iunie, august, octombrie si decembrie. Încă suntem în activitatea de distribuire a cardurilor pentru populație.”

Spre deosebire de ajutorul de 700 de lei, ajutorul de 250 de lei nu poate fi folosit decât pentru produsele alimentare. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii.

Mai departe, livrarea cardurilor către pensionari revine personalului Poştei Române. În acest sens, beneficiarii nu sunt obligați să depună nicio cerere.

Citește și

Carmen Brumă, iubita lui Mircea Badea, siluetă de invidiat la 45 de ani: ”E doar începutul”