După meciul Dinamo – Sepsi de pe Arcul de Triumf, au fost câteva acuzații și s-au prezentat în media, dinspre FR de Rugby, imagini cu scaune rupte de la stadion, fiind acuzați suporterii ”câinilor”.
Prezent în cadrul emisiunii ”Dinamo 7/9” de la Playsport administratorul special al clubului, Vlad Iacob, a vorbit despre situația creată, despre eventualele amenzi și posibilitatea de a mai evolua pe viitor pe Arcul de Triumf.
”Așteptăm factura”
”Am discutat cu cei de la FRR și cu cei de la Complexul Sportiv Arcul de Triumf, așteptăm factura, așa cum am spus în comunicatul de presă, vom achita pagubele, ni le asumăm, nu a fost un dezastru, în niciun caz nu a arătat deplorabil acest meci.
Este vorba de 20 de scaune care necesită înlocuire și încă câteva care au reglaje. Tehnic, ele sunt prinse în consolă, suporterii care în momentele de bucurie care au sărit pe ele, s-au lăsat cu toată greutatea pe ele, le-au îndoit, nu a tras nimeni de ele, nu a aruncat nimeni cu ele, nu a fost nimic intenționat. Se poate vedea pe imagini, sunt aceleași daune pozate în mai multe rânduri.
Dacă vor exista amenzi, sper să fie limitate, nu au fost multe scandări în acest sens, suporterii și-au încurajat echipa, atmosfera a fost extraordinară, ne dorim să revenim pe Arcul de Triumf. Personal, consider că și cetățenii de etnie maghiară sunt cetățeni români, fiecare are dreptul să aibă propria opinie, fiecare trebuie să aibă grijă și să respecte legile, să nu încalce drepturile și libertățile altor persoane.
Nu clubul ar trebui să își asume, dacă cineva a strigat, ar trebui sancționat individual. Noi am făcut apel în acest sens, am informat suporterii, i-am rugat să se abțină de la scandări, să nu genereze probleme. Am spus că al nostru club va avea de suferit, nu are sens să adăugăm noi datorii și noi cheltuieli. Nu ar trebui să se răsfrângă asupra clubului.
Dinamo abia își organizează propria activitate, suntem la limită, sunt oameni care muncesc de dimineață până seară, să începem să facem o educație a maselor, avem peste 1 milion de suporteri, să începem noi, e imposibil.”, a spus Vlad Iacob la Playsport.
Cine are prioritate
”Sperăm ca din primăvară să evoluăm cât mai des acolo, să vedem care va fi situația juridică din primăvară, urmează o HG, doar o parte din complex va rămâne acestui CSM înființat, stadionul, vestiarele, va trece la Federația Română de Rugby. Cei de la Rugby țin la acel stadion, echipa națională își dispută partidele. Conform legii sportului, echipa de rugby are prioritate, federațiile naționale au prioritate în față cluburilor, asta este legea.
Numărul de meciuri trebuie limitat, din cauza gazonului, nu avem respect față de acest element esențial. Vedem stadioane noi moderne, care au gazoane deplorabile, avem destul de puțini profesioniști. La Dinamo eram celebri, că avem un gazon foarte bun, bine întreținut, există puțin profesioniști care știu să gestioneze un gazon. Nu avem nici tehnologia din Vest”.
Care e situația arenei din Ștefan cel Mare
”Așteptam că stadionul Dinamo să fie demolat în toamnă, astea erau informațiile publice, țin legătura cu cei de la CS și de la CNI, nu am discutat în ultimele 2 săptămâni. Stadionul va fi gata în 2025”, a mai zis Iacob.
Citește și