Dinamo este pe ultimul loc în Superliga, cu un singur punct în 4 etape, și are una dintre cele mai slabe apărări, 8 goluri primite, la fel ca FCU Craiova și U Cluj.
Fanii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare ca achizițiile făcute pentru întărirea compartimentului defensiv să intre cât mai repede în echipă. Numai că jucătorii transferați sunt în urmă cu pregătirea și mai au nevoie de timp până ajung la parametri fizici optimi.
Lucas a explicat situația lui
„Nu sunt la sută la sută, ultimul meci pe care l-am jucat a fost în luna mai, am nevoie de 20 de zile pentru a crește nivelul, pentru a fi la nivel maxim.
Trag tare, am discutat cu antrenorul, cu staff-ul, clubul are un plan de antrenament prin care să mă ajute să ajung la nivel ridicat”, a declarat Lucas Alves, pentru Radio Dinamo 1948.
Lucas Alves: „Fotbalul românesc are mult talent, trebuie umblat la mentalitate”
Lucas, rămas liber de contract după ce portughezii de la Portimonense nu i-au prelungit contractul, speră ca Dinamo să spargă gheața și să obțină prima victorie după promovare luni, împotriva celor de la FC Botoșani.
„Fotbalul românesc are mult talent, trebuie umblat la mentalitate cred, dacă le veți avea pe amândoua, veți ajunge sus.
Legat de nivelul campionatului, nu va fi ușor, situația clubului din ultimii doi ani afectează, știu că fanii își doresc că Dinamo să crească, dar sper că luni seară să obținem prima victorie”, a mai precizat stoperul, cu experiențe la Lucerna (Elveția), în Arabia Saudită (Al Tai), Grecia (PAS Lamia) și Emirate (Al Nasr).
Citește și
Mircea Badea și-a umflat mușchii lângă Zlatan! ”Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”