”Câinii” ar încheia play-out-ul cu un derby

Dinamo și-a aflat, în mare măsură, programul din play-out, cel mai important ”campionat” din istoria clubului!

”Câinii” încep cu un meci de ”foc” la Arad, acolo unde au remizat eroic, 0-0, și termină, în aceeași manieră, cu derby-ul împotriva Rapidului. Ceea ce este teribil, întrucât roș-albii au adunat doar două puncte în deplasările sezonului, tocmai cu cele două adversare, în rest 12 eșecuri!

Dinamo și-a aflat, în mare măsură, programul meciurilor din play-out, în urma cărora formația din Ștefan ce Mare încearcă să se salveze de la retrogradarea în eșalonul secund. Dacă este posibil, chiar și fără baraj.

Finalele vieții

Trupa lui Flavius Stoican începe play-out-ul cu un meci de ”foc”, în deplasare, contra celor de la UTA. În meciul disputat în sezonul regular în acest retur, Dinamo scotea un 0-0 în deplasare, deși juca mare parte din meci cu un om în minus.

Poate cel mai palpitant meci, pe care îl va disputa Dinamo în acest sezon de play-out, este cel din ultima etapă. Deoarece „câinii” o vor întâlni pe rivala Rapid.

Acest duel este deja sigur, în ultima etapă de play-out. Rapid o poate trimite pe Dinamo la barajul pentru evitarea retrogradării. Sau chiar să o retrogradeze direct!

Ce mai e de lămurit

Dinamo nu-și știe, încă, adversarele din etapele 3, 4 și 8, deoarece echipele FC U Craiova, Chindia Târgoviște, FC Argeș și FC Botoșani ar putea ocupa alte poziții, în clasament, la finalul sezonului regulat.

În cel mai probabil scenariu, în care Chindia va învinge duminică la Mediaș și va urca pe locul 11, peste FCU Craiova 1948, atunci am avea Chindia – Dinamo în etapa 3 și Dinamo – FCU Craiova în etapa 4. O variantă pe care „câinii” cu siguranță ar prefera-o, pentru a evita o deplasare la Craiova.

Programul lui Dinamo în play-out:

Etapa 1

UTA Arad – Dinamo

Etapa 2

Dinamo – Sepsi

Etapa 3

FC U Craiova / Chindia Târgoviște – Dinamo

Etapa 4

Dinamo – FC U Craiova / Chindia Târgoviște

Etapa 5

CS Mioveni – Dinamo

Etapa 6

Gaz Metan – Dinamo

Etapa 7

Dinamo – Academica Clinceni

Etapa 8

FC Argeș / FC Botoșani – Dinamo

Etapa 9

Dinamo – Rapid

Citește și

Klitschko: ”I-am omorât. Suntem gata”