Dinamo joacă un meci foarte important duminică, 2 aprilie, de la ora 16:00, la Dej contra Unirii.
Mai întâi, este amical cu Petrolul, azi, de la 12:00, la Săftica, în pregătirea partidei de campionat următoare care duce trupa antrenată de Ovidiu Burcă la Dej. Va fi, pentru gazde, un eveniment fotbalistic ale cărui detalii se stabilesc deja minuțios.
1.500 de bilete pentru ”câini”
”Am vorbit cu reprezentanții lui Dinamo și le vom acorda jumătate din biletele pentru această dispută, în jur de 1.500. Știm că sunt mulți fani ai alb-roșiilor în zonă și venim în întâmpinarea lor.
Nu ne cramponăm de acel procent de 5 la sută din capacitatea stadionului pentru galeria oaspeților, vrem să oferim dejenilor, iubitorilor de sport și fotbal, un eveniment de ținută”, a precizat Gabriel Magdaș, președintele formației din Dej.
Tichetele rezervate fanilor lui Dinamo se pun azi în vânzare, de la 14:00. Nu pot fi achiziționate online, ci doar la casele de bilete de la stadionul din Dej.
Citește și
Carmen Iohannis, criticată: ”Îți pui geantă de zece mii de euro și în cap o clemă de plastic”