Buzăul bate CSA! Mihalcea îi suflă în ceafă lui Dinamo

FC Buzău s-a impus în fața Stelei, scor 1-0, într-o partidă din runda cu numărul 5 din play-off-ul Ligii 2.

Buzăul lui Mihalcea a defilat

Nu a fost o zi fastă pentru elevii lui Daniel Oprița, care veneau după victoria din derby-ul cu Dinamo. Încă un motiv în plus pentru cei ce-i acuză pe cei de la CSA că își dau interes doar în meciurile cu ”câinii”, în rest….

Prima repriză a fost una în care „militarii” au avut două ocazii de gol: mai întâi Chunchukov l-a pus la încercare pe Rusu, în minutul 11, pentru ca Adi Popa să fie aproape de deschiderea scorului în minutul 35, când fundașii gazdelor s-au bâlbâit la o minge ajunsă aproape de poarta proprie.

Partea a doua a aparținut în totalitate trupei lui Adrian Mihalcea, care a avut nu mai puțin de 4 ocazii mari de a marca. Mai întâi, Gaitan l-a pus a încercare pe Dincă cu un șut plasat de la marginea careului, dar portarul Stelei a reținut cu emoții, în minutul 50.

Zece minute mai târziu, Lazăr a fost cât pe ce să profite de o ieșire haotică a lui Dincă din poartă. În minutul 62, Sampaio a trimis puțin pe lângă poarta Stelei, cu un șut plasat.

Gazdele au dat lovitura în minutul 71, când uruguayanul Ariel Lopez a scăpat de marcajul fundașilor Stelei și a deschis scorul cu o lovitură de cap. Gloria Buzău a avut o oportunitate de a-și dubla avantajul în minutul 90, când același Lazăr a driblat cu ușurință doi adversari și a șutat milimetric pe lângă poarta Stelei.

Fără Mihalcea cu Dinamo

S-a terminat 1-0 pentru Gloria Buzău, formația care are acum 37 de puncte și ocupă locul 5, la numai un punct de Dinamo! Steaua rămâne lider, cu 47 de puncte, unul peste Poli Iași.

În minutul 87, Adrian Mihalcea, antrenorul gazdelor, a fost eliminat. Nu va sta pe bancă la meciul cu Dinamo, de acasă, de pe 1 mai. Brazilianul Sampaio a fost și el eliminat în minutul 90, pentru cumul de galbene. Și el va absenta la meciul cu Dinamo.

Marți, ”câinii” au meci cu Poli Iași. Aseară, Unirea Dej a pierdut acasă, 0-1, cu Oțelul Galați.

Citește și

Dan Negru, despre prețul apei plate pe Aeroportul Otopeni: „Bișnițarii care mi-au vândut-o, români și ei”