--> -->

Burcă vrea a doua victorie la rând și va face o schimbare majoră! Un titular este absent

Dinamo a spart gheața în acest sezon și a obținut prima victorie de la revenirea în SuperLiga împotriva lui FC Botoșani (1-0). Pentru clubul din Ștefan cel Mare urmează duelul cu FC Voluntari din deplasare, diseară, ora 21:45.

Ovidiu Burcă, înainte de FC Voluntari – Dinamo: „Întâlnim o echipă solidă”

Formația pregătită de Ilie Poenaru ocupă locul 3 înaintea partidei cu Dinamo.

„Vom întâlni un adversar cu foarte multă experiență, o echipă solidă, care are multă omogenitate chiar dacă au schimbat antrenorul. E un club care are o anumită stabilitate, structură, organizare. Ne va aștepta un meci destul de dificil chiar dacă în ultima etapă cei de la Craiova i-au învins.

Până atunci au făcut partide solide și au învins adversari de calibru. În schimb, noi am progresat de la zi la zi, de la săptămână la săptămână. Am avut un meci care ne-a dat foarte multă încredere și speranță pentru viitor. A fost un meci pe care îl așteptam (n.r. cu FC Botoșani). Aștept să devenim mai buni.

Cu Rapid au făcut un meci solid, un meci foarte bun, dar Rapid nu trece printr-o perioadă tocmai fastă, au loc niște schimbări acolo. E încă început de sezon, apar aceste fluctuații de formă. Vom vedea, dar după un meci mai puțin reușit în general echipele se mobilizează. Mâine vom întâlni un Voluntari la capacitate maximă.

Îl știu pe Ilie Poenaru, care îmi este coleg la licența Pro. Este un antrenor ambițios, care a demonstrat în România că poate să facă lucruri importante. A fost la meci, știu asta. O echipă omogenă, au același nucleu de jucători de foarte mult timp și ăsta e un avantaj pe care îl au”, a declarat Ovidiu Burcă.

Dinamo, fără un jucător de bază cu Voluntari. Ovidiu Burcă: „Vom vedea cum va fi Ghezali”

Antrenorul „câinilor” a venit cu vești nu tocmai bune pentru „câini”.

Neluț Roșu, care s-a accidentat în meciul cu Botoșani, a suferit o microleziune fibrilară și va fi indisponibil pentru duelul cu FC Voluntari. În ceea ce privește situația lui Ghezali, francezul s-a antrenat cu restul lotului, iar Ovidiu Burcă urmează să ia o decizie. Totodată, brazilianul Lucas nu va prinde foaia de joc cu Voluntari.

„Cred că vor fi foarte mulți suporteri dinamoviști în tribună. E un lucru care cred că nu le displace nici celor de la Voluntari. E o echipă în București, care nu are foarte mulți suporteri și sunt convins că fanii vor fi alături de noi în număr foarte mare. Neluț Roșu pentru meciul de mâine nu este. A suferit o microleziune fibrilară la ultimul meci.

Probabil, de săptămâna viitoare se va întoarce la antrenamente pentru că nu este ceva grav, dar am hotărât să nu riscăm. Ghezali se antrenează cu noi de câteva zile. Vedem cum va fi și astăzi și vom lua o decizie. În cazul lui Lucas, actele nu sunt gata, dar nici el nu este pregătit din punct de vedere fizic să joace de la început sau un meci întreg.

Noi încercăm să stăm departe de lucrurile astea (n.r. schimbări administrative). Încercăm să ne focusăm la ceea ce putem controla. Să sperăm că odată cu aceste schimbări va veni și liniștea în interiorul clubului”, a mai spus Ovidiu Burcă.

Ce planuri are Ovidiu Burcă pentru meci

Dinamo ar putea începe în formula Golubovic – Moura, Patriche, Homawoo, Amzăr – C. Costin, Larrucea, D. Iglesias, Politic – Bani – Goncalo.

Absența lui Neluț Roșu îi dă un pic planurile peste cap antrenorului dinamovist. Ar putea începe ori cu Dani Iglesias, ori poate va juca Bena acolo, pentru un ”zid” defensiv în fața apărării. Iulian Roșu nu a mai jucat de mult pentru ”câini”, de văzut dacă va prinde și foaia de meci.

Ahmed Bani nu a jucat strălucit în ultima perioadă, însă ar mai putea avea o șansă diseară. Mai ales că nu este clar că Ghezali ar putea intra din primul moment.

În schimb, sunt toate semnalele că lusitanul Goncalo Gregorio va începe din primul 11. Hakim Abdallah a jucat slab în prima repriză a meciului cu Botoșaniul și a fost schimbat, Cătălin Țîră a fost titular cu U Cluj, apoi abia a intrat pe final cu moldovenii.

Citește și

Stațiunea din România care a renăscut și strălucește: este căutată iar de către străini