Burcă înainte de Chiajna – Dinamo: ”O veste bună”

Dinamo are meci duminică dimineață, de la ora 11:00, la Chiajna cu Concordia, apoi vinerea viitoare urmează meciul de acasă cu CSA Steaua. Care are toate șansele să se dispute pe cel mai mare stadion al României, pe Național Arena.

Deși s-a vorbit intens despre ”Arcul de Triumf” iar, la un moment dat, chiar a apărut varianta Ghencea, meciul ”câinilor” cu CSA Steaua va fi pe Național Arena.

”Vor veni mulți oameni”

”Militarii” și ”câinii” sunt programați să joace vineri, 9 septembrie, de la ora 21.30.

”Mi se pare o idee foarte bună dacă se întâmplă chestia asta. E o veste foarte bună. Sunt convins că vor veni foarte mulți oameni la acest meci”, a declarat Burcă pentru Playsport.

Formația din ”Ștefan cel Mare” și-a disputat meciurile considerate pe teren propriu la Clinceni. Totuși, din cauza gazonului, prin vocea lui Vlad Iacob, Dinamo și-a anunțat plecarea din Ilfov.

”Prefer Arena Națională decât Steaua”

În ultimele zile, s-a discutat intens pe subiectul stadionului care ar fi urmat să găzduiască partida. La un moment dat, pentru scurt timp, apăruse și varianta stadionului ”Steaua”.

”Nu sunt în măsură să decid eu, dar aș prefera să jucam pe Arena Națională, bineînțeles, decât pe Stadionul Steaua”, a reacționat antrenorul de 42 de ani.

Dinamo – Steaua se întâlnesc vineri, 9 septembrie, de la ora 21.30.

Până atunci, ”câinii” joacă duminică, „la matineu”, contra Concordiei Chiajna. În etapa a 5-a, „militarii” lui Daniel Oprița s-au impus în fața Politehnicii Iași, scor 2-1.

Început slab al lui Dinamo

Clasamentul este favorabil echipei roș-albastre din cartierul Ghencea.

Steaua București ocupă poziția a patra, cu 10 puncte, la egalitate cu Iași, Unirea Slobozia și Șelimbăr.

Un singur succes au alb-roșiii în patru etape, 1-0 cu Progresul Spartac. În rest, formația din centrul Capitalei are trei înfrângeri consecutive: 1-3 cu Oțelul Galați, 0-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu și 2-3 cu Unirea Dej.

Citește și

Se redeschide pasajul Unirea. Și pasajul pietonal de la Eroii Revoluției