Conducerea clubului din Ștefan cel Mare a dat asigurări că interdicția la transferuri va fi ridicată în curând – ori pe căi juridice, ori după achitarea datoriilor din cauza cărora s-a ajuns în această situație.
Ovidiu Burcă a transmis că Dinamo ar trebui să achite în jur de 400.000 de euro pentru a plăti datoriile grupării și să poată face transferuri.
Ovidiu Burcă a dat explicații: „Avem o listă”
Astfel, directorul sportiv Gabi Glăvan (în fapt, scouterul roș-albilor) și antrenorul Ovidiu Burcă deja și-au creionat o listă a fotbaliștilor cu care vor să atace sezonul următor.
„Așa cum ne-au promis acționarii, această interdicție la transferuri va fi ridicată. În paralel, lucrăm la identificarea unor jucători care să vină alături de noi.
(n.r. Aveți o listă făcută împreună cu Gabi Glăvan?) Da, avem o listă”, a declarat Ovidiu Burcă pentru Prosport.
Ce a spus despre eventuala sosire a lui Drăguș: ”Țintă SF”
Antrenorul lui Dinamo a comentat și anunțul presei belgiene potrivit căruia „câinii” ar fi deschis deja discuțiile cu Standard Liege pentru aducerea atacantului român Denis Drăguș.
Ovidiu Burcă nu s-a ferit să spună că jucătorul este unul care ar aduce un plus valoric în compartimentul ofensiv, dar a menționat că fotbaliștii aflați în situații similare ar trebui să accepte scăderi salariale considerabile pentru a îmbrăca tricoul alb-roșu.
„Ar fi un jucător care ne-ar ajuta, dar trebuie să fim realiști, mai degrabă este o țintă SF”, a spus Ovidiu Burcă.
Citește și