CSA Steaua – Dinamo, derby-ul rundei cu numărul 4 din play-off, Liga 2, se joacă diseară, de la ora 19:00, în direct pe Orange Sport 1, Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Jocul încurcăturilor
Dinamoviștii au transmis că vor fi peste 5.000 de suporteri în Ghencea, se estimează că vor fi în jur de 20.000 de spectatori la un meci în care, dacă învinge, CSA Steaua poate ajunge pe locul 1, dar tot fără drept de promovare este!
Misiunea ”militarilor” este doar de a încurca pe Dinamo, aflată într-o formă evidentă, după victoriile cu Unirea Dej și cu Oțelul Galați, ambele cu același scor, 3-0. ”Câinii” sunt la 6 puncte în spatele celor de la CSA, Burcă și compania țintesc victoria pentru a rămâne în cărți pentru promovarea directă.
În sezonul regulat, Dinamo a condus cu 1-0, dar a pierdut cu 2-1 pe Național Arena, într-un meci în care a fost echipa gazdă.
Planul A este cel mai echilibrat
Ovidiu Burcă ar vrea să înceapă în formula Oncescu – Moura, Giafer, Patriche, Amzăr – Iglesias, Larrucea, N. Roșu – I. Roșu, Ghezali, Bani.
Totuși, există și un plan B. Este posibil să apară Bena în primul 11, posibil chiar în locul lui Neluț Roșu, dar o defensivă mai numeroasă ar lua din forța ofensivă. Ori Dinamo caută victoria, nu este mulțumită cu un egal, fiindcă atacă locurile ce duc direct în Liga 1.
Ar mai fi și varianta cu Cătălin Țîră în centrul atacului și Ghezali în bandă, adică să nu mai joace Iulian Roșu în față. Sau să treacă mai în spate și să nu mai fie Neluț Roșu în primul 11. Totuși, Ovidiu Burcă este de părere că planul A este cel mai echilibrat, echipa care a impresionat în victoria cu Oțelul (3-0), în urmă cu 11 zile.
Citește și