Borșa va fi gazda unei competiții fantastice, la înălțime

Maramureșul este o destinație turistică pe lista tuturor. Iarna e vremea tradițiilor, a Sărbătorilor, vara este prilej de plimbări prin peisajele fabuloase ale acestei zone. La vară se anunță forfotă în Munții Rodnei, acolo unde se va desfășura o competiție care le va oferi alergătorilor posibilitatea de a vizita zone absolut minunate. Este vorba de Rodnei Sky Race.

Pe 3 și 4 iulie, Borșa va fi gazda acestui concurs, care propune nu mai puțin de 4 curse. Să le luăm pe rând:
1. Traseul Puzdrelor – lung de 25 de kilometri și cu nu mai puțin de 2100 de metri diferență de nivel. Acest traseu traversează Borșa și trece prin sau pe lângă Valea Fântânii, Piciorul Galațiului, Cascada Puzdrele, vârful Puzdra Mare (2189 metri), Tarnița Puzdrelor, vârfurile Anieșul Mare, Laptelui, Negoiescului, Galațiului, Știol, Cascada Cailor. Adică, în 3 cuvinte, un traseu excepțional. 250 de locuri sunt disponibile pentru această cursă.

2. Traseul Galațiului – are 17 kilometri, cu 1300 de metri diferență de nivel. Pentru această întrecere se pot înscrie 350 de persoane.

3. Traseul Family – este lung de 7 kilometri, are o diferență de nivel de 600 de metri. Organizatorii au gândit acest traseu ușor pentru începători. Drumul îi poartă până la Cascada Cailor și înapoi în Borșa. Cursa este destinată echipelor compuse dintr-un adult și un copil.

4. Rodnei Vertical – este o cursă teribilă, o ascensiune abruptă de 3 kilometri, cu un grad de dificultate mare. Se pleacă de la baza pârtiei de schi, se urcă paralel cu linia telefericului și se ajunge pe Vârful Știol, unde este și sosirea. Coborârea se face în pas de voie, pentru că nu contează pentru clasament.
Prima ediție a acestei competiții a avut loc în urmă cu 7 ani, pe când se numea Runsilvania Sky Race. A fost gândit ca un eveniment de weekend pentru familiile care practică sporturi montane, dar apoi s-a dezvoltat an de an, iar numărul de înscrieri a tot crescut.

Citește și

Atitudine de căpitan la Dinamo: ”Asta făcea, mergea dintr-un colț într-altul și vorbea în continuu”