Ladislau Boloni (68 de ani) ar fi decis să refuze oferta Federației Române de Fotbal și nu va deveni selecționerul primei reprezentative, este vestea serii, transmite GSP.ro.
Refuzuri de 5 stele
Negocierile s-au împotmolit, iar surse apropiate tehnicianului susțin că acesta s-ar fi decis să nu accepte propunerea FRF, chiar dacă deocamdată el nu a dat un răspuns oficial. Urmează să îi anunțe pe cei de la Casa Fotbalului de această hotărâre în scurt timp.
Din informațiile GSP.ro, totul s-a blocat din cauza unor clauze din contract. Federația a insistat pentru o înțelegere valabilă două sezoane, cu posibilitate de prelungire pentru încă două.
Acest lucru era condiționat de performanțele pe care Boloni le-ar fi obținut. Mai exact, dacă ”tricolorii” s-ar fi calificat la Campionatul European din 2024, mandatul s-ar fi prelungit automat.
Experimentatul tehnician nu a acceptat acest lucru. A cântărit bine, într-un week-end petrecut acasă, la Târgu Mureș, și ar fi decis să decline oferta.
Au rămas Mutu și Iordănescu Jr
Mihai Stoichiță dezvăluia la începutul anului posibilele variante pentru postul de selecționer, cele rezultate în urma votului consultativ din interiorul Comisiei Tehnice.
Erau în picioare patru nume: Ladislau Boloni, Victor Pițurcă, Edi Iordănescu și Adrian Mutu. Cum Boloni a refuzat, iar Victor Pițurcă nu pare dispus să colaboreze din nou cu Răzvan Burleanu, cei doi având mai multe contre în trecut, viitorul selecționer ar urma să fie ales între Mutu și Iordănescu Jr.
Citește și
