Negocieri reluate cu scântei între PNL și PSD, criza politică merge mai departe în România. Ambele formațiuni politice vor să vină cu propuneri de premieri.
”S-a propus o rotație în trei”
”Aici ne-am blocat. PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunere de premier, PSD nu acceptă PNL cu propunere de premier. Ambele partide vor să fie desemnat premier președintele partidului. S-a propus să fie o rotație în trei, se poate și premier independent. Era discuția să fiu și eu!
Nu contează câte luni. Dacă începe UDMR, ceilalți sunt salvați pentru că după acea poate să vină și PNL, și PSD. Problema este cine începe. Nu știu cine ar putea să fie premier independent. Depinde de personalitatea premierului”, a spus, într-o declarație de presă, Kelemen Hunor.
”Trebuie să mergem la președinte”
El admite că se poate guverna și cu un premier independent, ”dar va fi foarte greu”.
”Nu știu cine ar accepta o astfel de variantă. Au fost creionate câteva alternative. Trebuie să mergem la președinte pentru că el desemnează. Deocamdată nu există o înțelegere pe acest subiect. Nu o să ne împiedicăm de persoana premierului”, a adăugat liderul UDMR.
Kelemen Hunor afirmă că niciun partid ”nu își permite să facă o altă desemnare decât președintele partidului”.
”Eu nu cred că mă va desemna președintele Iohannis, deci pot să fiu destul de relaxat. În interiorul UDMR nu există o competiție pentru putere. La celelalte partide s-ar putea să apară foarte repede”, a mai zis Kelemen.
Citește și
Kazanlâk, Festivalul Trandafirilor, Mormântul tracic și alte obiective turistice