BETANO.com unul dintre cei mai dinamici operatori europeni de pariuri sportive și
cazinou online, desemnat cea mai bună platformă mobilă la EGR Awards 2019 și
Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) anunță oficial parteneriatul
pentru Campionatul Național de Raliuri, cea mai importantă competiție de sporturi de
motor din România. Astfel, ediția 2020 a competiției devine Campionatul Național de
Raliuri BETANO.
Parteneriatul cu FRAS face parte din strategia BETANO.com de a susține industria
sportivă din România și reprezintă prima inițiativă a brandului de sponsorizare a
sporturilor cu motor. Compania este implicată activ în sprijinul proiectelor și
inițiativelor sportive atât din România – parteneriate cu cluburile de fotbal FCSB și
Universitatea Craiova – cât și în alte țări în care operează, precum Grecia, Cipru,
Germania și Portugalia.
Ediția 2020 a Campionatului Național de Raliuri BETANO va avea un total de nouă
etape, noutatea sezonului fiind introducerea ca bonus a Raliului Bucovinei, după nu
mai puțin de 30 de ani de pauză. Fiecare etapă va avea între 8 și 12 probe speciale, iar
la start sunt așteptați aproape 400 de sportivi licențiați. Cele trei zile consecutive de
raliuri se desfășoară pe o distanță de 150 km, pe macadam sau pe asfalt, în localități
din jurul orașelor selectate. Începând cu acest an, BETANO.com va oferi câte un cec
pentru fiecare câștigător per etapă, pentru piloții de raliu.
”Ne bucurăm să avem un rol activ pe piața sporturilor cu motor din România, în
calitate de parteneri ai FRAS. Am descoperit în noul nostru partener implicare,
dăruire și aliniere la valorile companiei noastre, astfel că privim cu încredere și
entuziasm noul sezon al Campionatului. Această colaborare este o continuare firească
a planului nostru strategic de a spori gradul de recunoaștere și de a sprijini adevărata
performanță sportivă”, a declarat Dragoș Mîndreci, Country Manager BETANO
România.
„Am lansat la sfârșitul anului 2019 o nouă strategie de vânzare a pachetelor de
sponsorizare a Federației, prin separarea acestora pe discipline ale sportului auto. Mă
bucur că una dintre cele mai spectaculoase și atractive probe sportive, Campionatul de
Raliuri, are din 2020 un partener activ, vizibil și implicat. Sunt sigur că vom avea
rezultate comune excelente și că valorile sportului nostru – curajul, viteza, încrederea,
determinarea și siguranța – se vor regăsi și în valorile noului nostru partener,
BETANO, a declarat președintele FRAS, Norris Măgeanu.
Campionatul Național de Raliuri BETANO 2020, al cărui start a fost amânat din
cauza situației actuale de pe teritoriul României, are un total de nouă etape: Raliul
Bucovinei, Raliul Harghitei, Raliul Aradului, Raliul Argeșului, Raliul Sibiului, Raliul
Moldovei, Raliul Iașului, Raliul Transilvaniei și Raliul Brașovului.
În sezonul anterior, 2019, peste 120 de echipaje au intrat în cursa pentru titlul de
campion absolut în raliuri. Victoria i-a revenit clujeanului Simone Tempestini, care l-
a avut copilot pe Sergiu Itu.
Despre BETANO.com
BETANO.com este parte a unuia dintre cei mai dinamici operatori europeni de jocuri
de noroc online, care folosește cele mai noi tehnologii pentru a oferi o interfață
prietenoasă membrilor și o experiență de pariuri și cazinou online completă. Platforma
pune la dispoziția membrilor o gamă variată de activități de pariuri, precum pariuri
sportive, pariuri sportive live, cazinou și cazinou live. Oferind servicii de înaltă
calitate, precum asistență rapidă, tranzacții sigure și rapide, platforma BETANO este
special gândită pentru a răspunde nevoilor membrilor săi și a le oferi o experiență
online plăcută.
BETANO.com este parte a GML Interactive, o companie de jocuri de noroc online cu
sediul în Malta, care operează legal în Grecia și Cipru sub brandul Stoiximan, iar în
România, Germania și Portugalia, sub brandul internațional Betano.
Pentru mai multe detalii, vizitați: BETANO.com
Despre Federația Română de Automobilism Sportiv
Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) este, conform Legii, singura
federaţie naţională pentru sportul automobilistic recunoscută de Guvernul României,
prin intermediul Ministerului Tineretului şi Sportului. În prezent, FRAS are sub egida
sa un total de 18 campionate diferite cu un total de 120 de evenimente anual, 1400 de
sportivi licențiați și 400 de arbitri. Anual, aproape jumătate de milion de spectatori
asistă la evenimentele organizate sub steagul Federației Române de Automobilism
Sportiv.
Citește și:
O nouă Ordonanță Militară, azi: ce se va întâmpla cu piețele agroalimentare