Becali-show: ”Eu de ce nu fac gripă? Gata”

Gigi Becali a făcut din nou iureș, după un pas greșit al echipei sale în lupta pentru titlu. FCSB a pierdut acasă, 0-2 cu Farul, iar roș-albaștrii sunt la 11 puncte de CFR Cluj, cu două runde înaintea finalului sezonului regulat.

Patronul roș-albaștrilor a intrat în direct imediat după meci. Finanțatorul vicecampioanei i-a criticat dur, printre alții, pe Malcom Edjouma și Florinel Coman, a precizat că nu crede că mai are șanse la titlu și a dezvăluit că Toni Petrea și MM Stoica nu i-au respectat o rugăminte de ordin tactic.

I-a luat la mână pe toți

”E cam terminată lupta la titlu! Ești dezamăgit când pierzi campionatul și ești la egalitate cu liderul, dar acum au fost 10 puncte de CFR, nu ne-am apropiat deloc de ei. În plus, jucătorii nu înțeleg un lucru. E debandadă la noi! Toți driblează la noi! Nu pasăm! Tănase se învârte pe loc…

Au poziții de pasă, se mișcă bine, dar nu pasează. Ăsta era un meci de câștigat, știam că Farul nu se închide. Aveam spații, puteam să câștigăm dacă jucam colectiv și pasam. Putea să fie vreo 4 sau 5-0 pentru ei. Avem un singur jucător la ora asta, Tavi Popescu. Doar cu el nu poți câștiga campionatul, n-ai cum”, a declarat Becali la ”Digi Sport Special”.

”Altfel ajungem ca Dinamo și Rapid”

”Nu putem să plătim la academie 150.000 de euro pe lună cu 30 de antrenori. O să fie 10 antrenori. Facem o selecție de elită și la revedere. Ce, am înnebunit?! Dădeam bani, dar dacă aveam rezultate. Restrângem bugetul, altfel ajung și eu ca Rapid, Dinamo. Acum trebuie să vedem, scap de cine pot

Din cauza lui Edjouma am pierdut meciul ăsta. Nu era pe nicăieri. Pasa numai în spate. De fapt, nici nu era pe teren! Se încurca în minge. Mi-a spus Petrea că Edjouma e foarte obosit din cauza adaptării, face alte antrenamente decât la Botoșani”, a mai spus Becali.

”Eu de ce nu răcesc?”

”Olaru, Oaidă, Vali Crețu și Șut, jucătorii răciți din lot? Eu de ce nu fac gripă? Că mă îmbrac. E vorba și despre profesionalism. Dacă ieși afară după duș, e clar că există virusul și îl iei! La mine de ce nu e virusul? Că am grjiă!

I-am rugat pe Petrea și pe MM. Le-am zis să bată Tavi Popescu loviturile libere din stânga. Eu am spus, eu am auzit! I-am zis lui Tănase să ia mingea și să i-o dea lui Tavi Popescu, dar ce să se bage el… Că are 30.000 de euro pe lună, nu-l mai interesează.

Florinel Coman? Nu mai poate să joace fotbal. I-am zis să nu mai bată lovituri libere, că dă pase la portar. Probabil nu-l mai țin picioarele. E chestie de seriozitate. Trebuie să te antrenezi ca lumea. Trebuie să suferi la fotbal! El nu vrea suferință. O să se lase de fotbal ca… nu vreau să dau nume, să nu jignesc lumea”

Keșeru? Nu mă interesează pe mine că plânge el. O fi sentimental, pentru că a avut clipe frumoase aici. Dar nu mai poate nici el!”, a reacționat patronul.

Citește și

Stoican despre situația la zi: ”Eu încerc”