Băsescu: ”Voi trata statul român cum mă tratează el”. Azi, a cedat

Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat instituțiile statului de lipsă de respect, după ce a fost înștiințat că trebuie să părăsească vila de protocol, și a afirmat că le va trata și el în același mod, informează Realitatea Plus.

”Ştiţi ceva, un stat care-şi batjocoreşte foştii preşedinţi n-are decât să fie tratat de foştii preşedinţi cum îi tratează el. Aşa că ce-mi dă statul am să-i dau şi eu, n-am obligaţia să-i dau altceva”, a declarat Traian Băsescu pentru Realitatea Plus.

”Cea mai decentă instituție”

În schimb, Traian Băsescu nu are nimic să reproșeze Regiei Autonome ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) pentru faptul că i-a pus în vedere să părăsească vila de protocol, după ce a fost declarat colaborator al Securității.

”RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somaţii, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituţie dintre toate instituţiile statului.

Cert este că astăzi (n.r. – joi) i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. Se termină azi”, a spus Traian Băsescu.

Termenul ultimativ de 5 zile dat de RA-APPS lui Traian Băsescu și familiei sale a expirat miercuri, 1 iunie, iar Regia care administrează Patrimoniul de stat urmează să formuleze o cerere în instanță pentru evacuarea fostului președinte din vila de protocol.

RA-APPS a anunțat, joi, printr-un comunicat transmis News.ro, că cererea de chemare în judecată privind evacuarea lui Traian Băsescu este în curs de redactare şi va fi depusă la instanţa competentă în intervalul 02-06.06.2022.

Gata, a cedat!

Traian Băsescu a cedat. După somații și amenințări cu judecata, fostul președinte și soția sa se mută din vila de protocol a RA-APPS. Ei vor ajunge într-un apartament cumpărat recent.

Mai multe mașini au ajuns joi seara și vineri dimineața la vila de protocol a fostului președinte din strada Gogol pentru a încărca ultimele lucruri ale cuplului Traian și Maria Băsescu.

Traian Băsescu și soția sa eliberează vila de protocol RA-APPS: ”M-am mutat de 10 ori la viața mea. Mă mai mut o dată”.

Traian Băsescu a luat decizia de a se muta în apartamentul pe care l-a cumpărat recent. Teoretic și legal, acesta trebuia să elibereze vila de protocol în urmă cu două zile.

Citește și

Dorian Popa și-a luat bolid: 290.000 de euro