Băsescu: ”Rusia trebuie scoasă”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat în urmă cu o săptămână că Rusia nu va ataca Ucraina, acum vine cu altă opinie.

Ex-prezidentul țării a declarat, la RFI, că obiectivul lui Vladimir Putin este ocuparea Ucrainei până la gurile Dunării, iar Occidentul ar trebui să reacţioneze dur şi să scoată Rusia din sistemul bancar internațional.

”Vor să să extindă”

”Problema cu Ucraina nu este rezolvată odată cu recunoașterea independenței celor două republici separatiste.

Obiectivul lui Putin este să ajungă să lege terestru Crimeea, ceea ce înseamnă că va avea în continuare în vedere proiectul Novorossiya, pe care strategii ruși îl au în vedere, acest proiect vizând extinderea ocupării Ucrainei până la gurile Dunării”, a precizat fostul preşedinte.

Traian Băsescu susţine că Rusia trebuie taxată dur.

”Greu de spus ce mai poate face Occidentul, în afara unor sancțiuni cinstite, severe, împotriva Rusiei, pentru că militar este o variantă exclusă și atunci rămâne izolarea politică și izolarea economică.

Lucruri pe care în mod cert Rusia nu le poate suporta, dacă sunt aplicate temeinic”, a mai zis Băsescu.

”Să nu mai cumpărăm gaze din Rusia”

”Ar trebui cel puțin UE să fie de data aceasta cinstită când vorbește despre sancțiuni împotriva Rusiei.

Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internațional, în primul rând, trebuie stopate vânzările de tehnologie către Rusia și să nu mai cumpărăm gaze din Rusia”, a comentat Traian Băsescu.

Potrivit fostului preşedinte, Vladimir Putin își consolidează armata cu ”bani europeni, banii din gaze”.

Băsescu a adus aminte că ”după ocuparea Crimeii și sancțiunile au fost împotriva Crimeii, nu împotriva Rusiei”.

”N-aș vrea să asistăm și acum la o decizie europeană de a se impune sancțiuni împotriva Donețkului și Luganskului, ci împotriva Rusiei”, a mai spus fostul preşedinte.

Citește și

Rafila: ”Am trecut cu bine de acest val”