--> -->

Autoritățile din Bușteni vor îndepărta urșii din stațiune cu raze laser și ultrasunete

Primele dispozitive cu laser și ultrasunete urmează să fie montate în Bușteni, urbea de pe Valea Prahovei, săptămâna viitoare, a anunțat primarul orașului, potrivit Agerpres.

Zonă frecventată de urși

Primarul Mircea Corbu a declarat, joi, pentru Agerpres, că zilnic au loc multiple acţiuni pentru îndepărtarea animalelor sălbatice, una dintre zonele cu cele mai multe evenimente fiind cea a cimitirului.

Astfel, autoritățile au început să caute alte soluții, iar așa s-a ajuns la un program-pilot de îndepărtare a urşilor cu ajutorul unui sistem bazat pe raze laser şi ultrasunete.

De luni

Edilul a precizat că săptămâna viitoare vor fi montate în oraş câteva astfel de dispozitive, iar dacă rezultatele vor fi bune, sistemul va fi extins în întreaga stațiune.

Pe de altă parte, autorităţile au făcut solicitare către Garda Forestieră pentru relocarea unui număr de cinci urşi, unul fiind deja dus în pădurea din Săcele, a arătat Corbu. Este vorba despre un exemplar tânăr, care a fost lovit uşor de un autoturism.

Citește și

Rareș Bogdan despre religia copiilor săi: ”Am înțelegere cu soția”