Au milioane de dolari în conturi, dar … Celebritățile care nu vor să le lase toți banii moștenire copiilor

Unele dintre celebritățile de la Hollywood au milioane de dolari în conturi, nu fac un secret din această poveste, însă de-a lungul timpului au stârnit numeroase discuții după ce au dezvăluit că nu au de gând să le lase bani copiilor.

Unele reacții ale lor sunt justificate, obiective, la prima vedere, probabil, vor să le dea un imbold suplimentar pentru a construi și ei, la rândul lor, ceva în viață, cu propriile forțe.

Daniel Craig: ”Nu vreau să las sume mari de bani”

Potrivit Just Jared, actorul în vârstă de 53 de ani are o avere estimată la 160 de milioane de dolari, însă acesta nu are de gând să le lase moștenire fiicelor lui.

„Nu există un proverb care spune că dacă mori bogat ai eșuat?”, a spus actorul, care a precizat, de asemenea, că filozofia lui de viață este să cheltuie banii înainte să moară.

„Nu vreau să las sume mari de bani generației următoare”, spunea el în cadrul unui interviu, potrivit Just Jared.

Mila Kunis și Asthon Kutcher: ”Copiii noștri trăiesc o viață privilegiată”

Cei doi actori au o avere estimată la 255 de milioane de dolari și sunt părinții a doi copii, Wyatt și Dimitri, dar aceștia nu vor beneficia de acești bani.

„Nu am de gând să fac un fond pentru ei. Vom ajunge să donăm banii unor organizații în care credem. Copiii noștri trăiesc o viață privilegiată și nici măcar nu știu. Și nici nu vor ști. Dacă vor dori să-și facă o afacere, atunci trebuie să aibă un plan bun și voi investi”, spunea Ashton în emisiunea lui Dax Shepard.

Elton John: ”O fărâmă de normalitate”

Averea acestuia se ridică la 550 de milioane de dolari, însă el și partenerul lui, David Furnish, nu au de gând să le lase moștenire copiilor.

„Băieții trăiesc o viață incredibilă, nu sunt copii obișnuiți și nici măcar nu pretind asta. Dar ei trebuie să aibă o fărâmă de normalitate și, anume, respectul pentru bani, respectul pentru muncă”, spunea artistul care este tatăl unor gemeni, Zachary și Elijah.

Jackie Chan: ”Dacă nu e capabil, îi va risipi”

Printre celebritățile care nu au de gând să le lase moștenire copiilor se numără și Jackie Chan, a cărui avere se ridică la 400 de milioane de dolari.

„Dacă e capabil, va ști să câștige bani singur. Dacă nu este, atunci nu va face decât să-i risipească”, a spus actorul într-un interviu, acesta fiind tatăl a doi copii – Jaycee Chan și Etta Ng Chok Lam.

Sting: ”Trebuie să muncească”

Chiar dacă averea lui se ridică la 550 de milioane de dolari, acesta susține că nu le va lăsa prea mulți bani copiilor lui – trei băieți și trei fete.

„Le-am spus că nu vor moșteni prea mulți bani pentru că eu și soția mea îi cheltuim. Avem o mulțime de angajamente. Ce câștigăm și cheltuim, așa că nu ne rămân prea mulți bani. Trebuie să muncească. Copiii mei știu asta și îmi cer părerea în privința a orice, motiv pentru care respect și apreciez.

Evident, dacă au probleme și au nevoie de ajutor, îi voi ajuta, dar nu vor primi nimic pur și simplu. Trebuie să muncească dacă își doresc să aibă succes”, a declarat el.

Citește și

Marcel Ciolacu: se prelungește termenul de valabilitate pentru polițele Euroins. Schimbă legea după tragedia de la Crevedia