Coiful dacic de la Coțofenești, furat în jaful de la Muzeul din Drents din 2025, a fost recuperat. Anunțul a fost făcut de investigatorul olandez Arthur Brand, unul dintre cei mai cunoscuți detectivi de artă.
Surse ale presei olandeze au declarat că ar fi fost găsite și două brățări dacice, iar coiful ar fi „ușor deteriorat”.
Confirmare oficială din Olanda
Directorul Muzeului Naţional de Artă al României, Erwin Kessler, a confirmat joi că a fost găsit coiful de la Coţofeneşti, care a fost furat anul trecut de la Muzeul Drents din Assen.
„Coiful de la Poiana Coţofeneşti a fost găsit. E o veste bună pentru noi toţi, pentru că reprezintă, aşa cum ziceau şi alte persoane, un punct al modernităţii noastre, pentru că arheologia, arta, cultura vizuală reprezintă repere identitare”, a spus Erwin Kessler, prezent la vernisajul expoziţiei „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României”, transmite Agerpres.
Cazul merge mai departe
Tribunalul din Assen va judeca cazul privind furtul de opere de artă în zilele de 14, 16 și 17 aprilie. Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).
Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda. Detalii aici.
Patru opere de artă românești de mare valoare au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”. Cazul implică faimosul coif de aur de la Cotofenesti și trei brățări de aur.
Citește și
