Atmosferă incendiară pe Cluj Arena! De ce nu vine Mureșan

Dinamo și U Cluj luptă în această seară, pe Cluj Arena, de la ora 20:30, în prima manșă a barajului de menținere/promovare în Liga 1, iar atmosfera se anunță a fi una spectaculoasă.

După cel mai negru sezon din istoria clubului, Dinamo a ajuns în fața ultimului act, care îi poate decide existența. Dacă vor pierde barajul în fața Universității Cluj, dinamoviștii vor avea dificultăți majore privind respectarea planului de reorganizare, iar falimentul ar fi greu de evitat.

Returul va fi pe 29 mai, pe stadionul din Ștefan cel Mare. Fanii celor două echipe vor fi prezenți în număr mare pe ”Cluj Arena”, iar organizatorii speră ca toate biletele să fie vândute până la ora meciului.

Peste 20.000 de bilete vândute la U Cluj – Dinamo

Din informațiile GSP, până la această oră s-au vândut 20.000 de bilete, iar organiztorii se așteaptă ca fanii să cumpere și azi.

Suporterii clujeni au cumpărat 14.000 de bilete, în timp ce ”câinii” au 6.000. Totuși, până la ora meciului se așteaptă să se vândă peste 22.000 de bilete, iar numărul fanilor să fie mai mare decât la meciul cu Hermannstadt.

Iuliu Mureșan nu vine la meci

Deși se află în Cluj de mai mult timp, Iuliu Mureșan nu va asista la partida care poate fi crucială pentru viitorul echipei.

Administratorul special al lui Dinamo s-a implicat tot mai puțin la echipă în ultima perioadă, iar la finalul acestui sezon va pleca de la club.

În plus, acesta se teme că ar putea crea probleme dacă vine la stadionul rivalei CFR Cluj, formație la care Mureșan a activat până în octombrie 2018 și alături de care a cucerit 4 titluri în Liga 1.

Prime pentru ambele echipe

Pentru această dublă, fiecare echipă are promisă o primă specială.

Dacă promovează, fiecare jucător de la U Cluj va încasa aproximativ 1.000 de euro. De partea cealaltă, „câinii” vor împărți 75.000 de euro, bani strânși cu ajutorul lui Răzvan Zăvăleanu, Marian Iuhasz, Gheorghe Nițu, Claudiu Florică, Nicolae Badea, Claudiu Ciolan și al fanilor din DDB, care au adunat 25.000 de euro.

Citește și

CTP amenință: ”Atunci, eu nu mai calc acolo”