Atena ne dă emoții. Ce s-ar putea întâmpla la intrarea în Grecia

Creșterea numărului de cazuri de Covid-19 în Grecia, în urma începerii sezonului estival, poate duce la măsuri drastice din partea guvernului de la Atena. Pentru moment, grecii au interzis intrarea sârbilor în țară, dar nu se opresc aici.

Vacanțele românilor în Grecia ar putea fi afectate. “În acest moment avem un aflux de cazuri din străinătate. Care a fost situaţia neprevăzută? Faptul că a apărut această epidemie la graniţele din nord, în ţările balcanice. Nu ne-am aşteptat la asta. Prin urmare, ne concentrăm în această direcţie. Ce trebuie să facem? Am oprit intrarea din Serbia de unde am avut multe cazuri. Este posibil să se întâmple acelaşi lucru, văzând dinamica epidemiei, şi în Bulgaria şi România”, a declarat profesorul de boli infecţioase Haralambos Gogos.

În plus, situația este îngreunată de faptul că au apărut falsificatorii de dovezi de teste negative de Covid-19. “În acest moment am crescut numărul de teste şi mai ales am solicitat pretestarea, adică fiecare din cei care vin din aceste zone să prezinte un test înainte de intrarea în ţara noastră. Şi pentru că se discută că în aceste ţări pot exista teste false sau falsificate, din acest motiv ieri, când am discutat, am spus că se vor realiza în paralel şi un număr semnificativ de teste la intrarea în ţara noastră astfel încât să avem un dublu control”, a completat Gogos.

Și în Italia se vorbește de restricționarea accesului persoanelor din România. Cotidianul La Repubblica discută despre această posibilitate, anunțând că Ministerul Sănătății italian monitorizează atent situația din România, Croația, Bulgaria și Serbia.