Atacantul dorit de Dinamo este OUT de la echipa lui de club: „Vrea și el să plece”

Vladislav Blănuță (24 de ani) a fost transferat de Dinamo Kiev în vara anului trecut pentru 2 milioane de euro, însă nu a reușit să se impună în Ucraina.

Un rol important, psihic, a fost acela că a fost afectat și de reacția dură pe care au avut-o suporterii la transferul său, din cauza unor postări făcute de acesta pe rețelele sociale.

Fostul internațional de tineret nu a mai jucat într-un meci oficial de peste 5 luni, iar presa din Ucraina a anunțat că atacantul va pleca în vară de la Dinamo Kiev.

Vladislav Blănuță va pleca în vară de la Dinamo Kiev

Vladislav Blănuță a primit șanse în primele luni ale sezonului din partea fostului antrenor al lui Dinamo Kiev, Oleksandr Shovkovskyi, însă nu a confirmat, iar după numirea lui Igor Kostyuk pe banca tehnică, românul nu a mai evoluat deloc, ultimul său meci oficial fiind cel cu LNZ Cherkasy, disputat pe 9 noiembrie.

În acest context, presa din Ucraina a anunțat că Blănuță va părăsi echipa în iarnă, o revenire în România fiind cea mai probabilă variantă. Dinamo a insistat pentru el în ultimele luni, doar că nu s-a găsit nicio „portiță” de regulament pentru transferul în Superliga.

„Dinamo plănuiește să vândă doi atacanți în această vară – Vladislav Blănuță și Eduardo Guerrero. Românul își dorește să plece de la echipă și nu vrea să rămână în Ucraina, în timp ce Guerrero a pierdut complet încrederea antrenorului Igor Kostyuk.

Blănuță are un contract până în 2030, dar vrea să plece și există interes pentru el din România, ceea ce va facilita afacerea”, au notat cei de la sport.ua.

Vladislav Blănuță, pe lista lui Dinamo București

Igor Kostyuk l-a testat pe Blănuță într-un meci amical disputat în martie, însă odată cu reluarea partidelor oficiale, nu l-a inclus nici măcar în lot pe atacant.

Vladislav Blănuță a fost dorit în iarnă de Dinamo București, însă mutarea nu s-a concretizat. Atacantul rămâne în continuare în vizorul „câinilor” însă, un transfer fiind posibil în vară, ținând cont de situația în care se află fotbalistul în Ucraina.

Citește și

Idei de rețete sănătoase cu avocado. Cum se poate preveni oxidarea