Niciun vârf nu și-a asumat până acum „greutatea” unui număr de legendă la Dinamo. A făcut-o, în schimb, ultimul sosit, kosovarul Astrit Selmani, 26 de ani.
Clubul din Capitală a prezentat informația pe rețelele de socializare ale clubului, transmițându-le, totodată, fanilor: „Selmani ar putea debuta în tricoul alb-roșu în meciul cu Oțelul Galați, programat pe stadionul „Arcul de Triumf”, duminică, la ora 20:00, în etapa cu numărul 26 de SuperLigă.
Numărul 9 este uriaș la Dinamo
Numărul 9 este unul de legendă pentru Dinamo. Printre marii fotbaliști care au purtat acest număr în Ștefan cel Mare se numără Dumitrache, Cămătaru şi Răducioiu sau, în istoria de curînd, Clau-gol şi „Săgeată” Niculae.
Numere 9 de renume
Fotbalist: Goluri/Meciuri
Florea Dumitrache: 108/198
Rodion Cămătaru: 76/89
Florin Răducioiu: 30/84
Claudiu Niculescu: 97/191
Marius Niculae: 81/189
Zeljko Kopic despre Astrit Selmani: „Poate crea spații, evoluează bine între linii”
Astrit Selmani se antrenează cot la cot cu colegii săi de echipă, iar antrenorul Zeljko Kopic este de părere că va constitui un atu în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Astrit Selmani este jucătorul cu o medie bună a golurilor în Suedia, unde a oferit cel mai bun fotbal din cariera lui. În Israel, la Hapoel Beer Sheva, nu s-a adaptat bine și statistica personală nu a fost prea bună.
El este profilul atacantului, atunci când este în formă, care este foarte muncitor pentru echipă. Cu mișcarea sa din teren, el poate crea spațiu pentru el, dar și pentru coechipieri. Poate evolua foarte bine între linii și în spatele liniei defensive a adversarului.
De asemenea, este foarte periculos în careu. Consider că procesul lui de adaptare la echipa noastră merge foarte bine și el ne va ajuta mult în meciurile ce vor veni, ca să ne îndeplinim obiectivele.
Iar calitatea lui fotbalistică și golurile marcate pentru echipa noastră să-l facă să-și redobândească locul în echipa națională a celor din Kosovo”, a declarat Kopic pentru GSP.ro.
Citește și
Lidia Buble despre relația pe care o are de 3 ani: „E mai mult decât aș fi visat”