Astăzi se încheie postul. Sărbătoare mare în calendar

În fiecare an pe 29 iunie sunt sărbătoriți Sfinții Petru și Pavel. De asemenea, se încheie postul ținut în cinstea acestora care anul acesta a durat 21 de zile.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, celebrată pe 29 iunie, este una dintre cele mai importante din calendarul creștin.

Pe 29 iunie, creștinii îi cinstesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați doi dintre cei mai importanți răspânditori ai creștinismului. Deși au avut vieți și misiuni diferite, tradiția creștină spune că amândoi au murit ca martiri la Roma, în timpul persecuțiilor împăratului Nero, motiv pentru care sunt prăznuiți împreună încă din primele secole ale Bisericii.

Petru a fost pescar în Galileea și unul dintre primii ucenici ai lui Iisus Hristos, în timp ce Pavel, cunoscut inițial ca Saul din Tars, a devenit unul dintre cei mai importanți misionari ai creștinismului după convertirea sa de pe drumul Damascului. Biserica îi prăznuiește împreună deoarece sunt considerați cei doi mari piloni ai creștinismului: Petru este asociat întemeierii Bisericii, iar Pavel răspândirii credinței în lumea greco-romană prin călătoriile sale misionare și epistolele care fac parte din Noul Testament.

Unul dintre cele mai frumoase versete din Biblie este cel din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel:

”De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

Citește și:

Icoana Maicii Domnului din Varna vindecă bolnavii de cancer