Șoferii care parchează în zonele administrate de Municipalitate și nu plătesc tariful vor primi, din acest week-end, automat amendă cu ajutorul radarelor mobile, a anunțat marți, 20 iunie, Nicorel Nicorescu, consilier al Primăriei Capitalei, pe pagina sa de Facebook.
Atenție la parcările cu ”albastru”
„Sistemul funcționează cu ajutorul a două camere video de ultimă generație care verifică în mai puțin de o secundă numărul de înmatriculare și plata locului de parcare, dacă mașina este parcată GRATIS (fără abonament de zi, lunar sau tarif orar), atunci primește pe loc amenda fără ca șoferul să o poată constata”, a transmis Nicorescu, precizând că amenda include o fotografie care indică locul, data și ora.
„Se pot primi și mai multe amenzi în aceeași zi dacă vei fi surprins pe o durată mai lungă. Se pot verifica până la 3.000 de autoturisme pe oră”, a mai spus consilierul.
De la 5 lei/oră
De la 1 martie, parcările publice administrate de Primăria București costă 5 lei pe oră, indiferent de zonă. Parcarea se plătește de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 20.00, iar șoferii care nu fac asta riscă sancţiuni de 200 de lei pe zi.
Există posibilitatea achitării unui abonament de 30 de lei/ zi sau de 500 de lei/lună.
Pentru riverani, abonamentul este de 50 de lei/lună sau de 500 de lei/an. Abonamentul permite utilizarea unui loc de parcare, dar fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.
Citește și