--> -->

Asigurări ferme: ”Avem garanția acționarilor”. Prima de victorie duminică

Dinamo joacă duminică, ora 13:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, contra lui Poli Timișoara, meciul decisiv pentru calificarea în play-off a roș-albilor.

O victorie duce formația lui Ovidiu Burcă în top 6 în ediția de primăvară, Dinamo continuând lupta pentru revenirea în Liga 1.

Antrenorul clubului din Ștefan cel Mare a mai asigurat că echipa a primit un salariu restant, iar atmosfera este una mult mai bună comparativ cu perioada cantonamentului.

”Mă așteptam ca stadionul să fie sold-out”

”Ne așteaptă o partidă dificilă, fiind la un joc pentru a obține accederea în play-off. Dincolo de această miză există și o rivalitate între noi și cei de la Poli Timișoara.

Eu îi simt pe băieți pregătiți, dar n-aș spune că e meciul meciurilor pentru Dinamo. Mă așteptam ca stadionul să fie sold-out după energia pe care au emanat-o fanii noștri la Sibiu”, a spus Ovidiu Burcă.

Dinamo, primă pentru calificarea în play-off

Antrenorul recunoaște că noul acționariat a adus o stare de liniște în cadrul clubului și că are garanția că problema cu licența va fi rezolvată.

”Avem garanția că tot ceea ce înseamnă plăți pentru a obține această licență este asigurată de acționari. În contul tuturor oamenilor din club a intrat un salariu restant. Nu știu să vă spun dacă au fost DDB sau noul acționariat.

Dacă muncim cu Timișoara, vom fi recompensați și cu o primă”, a mai precizat antrenorul ”câinilor roșii”.

Citește și

Medeea Marinescu detalii despre tragedia ce-a lovit-o pe colega ei din filmul ”Maria, Mirabela”: ”Șoc după șoc”