Dinamo se înscrie în grupul cluburilor din Liga 1 ce vor suspenda contractele jucătorilor. Astfel, pe perioada stării de urgență și-a întreruperii campionatului din cauza pandemiei de coronavirus, roș-albii vor primi salariul / ajutorul de la stat de 2.340 de lei. Chiar dacă nu are cheltuieli cu clubul în această perioadă, chiar dacă vin sărbătorile pascale, Ionuț Negoiță s-a gândit să facă o economie însemnată.
Pe 15 aprilie se fac 3 luni de când nu s-au plătit salariile din contract. Având în vedere că în acest campionat, ”câinii” au avut mereu întârzieri în privința remunerațiilor și s-a făcut chetă printre membrii socios să se achite suma pentru licența sportivă, Ionel Dănciulescu este unul dintre cei ce-au vrut să sprijine financiar clubul! Adică să împrumute Dinamo cu 50.000 de euro, apoi să primească banii când vor intra drepturile TV, a informat Prosport. Pe modelul folosit de Mircea Rednic în ediția trecută, când a împrumutat Dinamo cu sute de mii de euro.
Doar că discuția vizavi de împrumut a fost făcută înainte de suspendarea campionatului, într-un moment când oficialii din Ștefan cel Mare căutau 150.000 de euro ca să obțină licența. Între timp, s-a ajuns la concluzia că vor fi suspendate contractele jucătorilor și conducătorilor, mai puțin cel al lui Bogdan Bălănescu, plătit cu 3.500 de euro pe lună. Când Dănciulescu a fost anunțat că va fi trecut în șomaj tehnic, cu 2.340 de lei pe lună, primind mesaj de la Bălănescu, a picat și varianta împrumutului de către fostul golgeter!
Citește și:
Nelu Tătaru a fost la Nădlac și a recunoscut că nu ne va fi bine: ”Am văzut” Ce l-a emoționat